stauceni.md

Stăuceni, mai aproape de a deveni oraș. Parlamentul a votat proiectul de lege în prima lectură

Comuna Stăuceni din municipiului Chișinău ar putea deveni oraș. În cadrul ședinței Parlamentul din 26 aprilie, deputații au votat în prima lectură inițiativa legislativă ce prevede modificarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în vederea atribuirii comunei Stăuceni a statutului de localitate urbană. Proiectul de lege a fost elaborat de deputata PAS Larisa Voloh, președinta Comisiei administrație publică și dezvoltare regională. 

Potrivit cadrului normativ în vigoare, schimbarea statutului unității administrativ-teritoriale ține de competența Parlamentului. Aceasta este exercitată după ce autoritățile administrației publice din localitatea respectivă desfășoară proceduri de consultare a populației și doar în cazul în care localitatea întrunește criteriile de corespundere a unei unități administrativ-teritoriale cu statut de oraș. Inițiativa legislativă este însoțită de un dosar cu acte și materiale confirmative a respectării procedurilor specifice schimbării statutului unității administrativ-teritoriale și a criteriilor pentru o localitate urbană.

Autoarea proiectului de lege susține că obținerea de către comuna Stăuceni a statutului de oraș este justificată de potențialul economic și demografic al localității și este necesară în vederea asigurării bunăstării locuitorilor acesteia. „Luând în considerare nivelul de dezvoltare economică a localității, dezvoltarea infrastructurii locale, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, se constată respectarea criteriilor de corespundere a localității Stăuceni la statutul de oraș, statutul actual de comună fiind depășit”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

De menționat că în componența comunei intră localitățile Stăuceni și Goianul Nou. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2023 numărul populației în comună constituia 9 295 de locuitori.

Proiectul de lege, susținut în prima lectură de 54 de deputați, va fi propus Parlamentului spre adoptare în lectura a doua.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: