Tribuna

Stoianoglo, despre înaintarea candidaturii la alegerile prezidențiale: „Acum trei luni nici nu mă gândeam la asta”

Ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, care va concura la alegerile prezidențiale din toamnă cu susținerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), susține că „niciodată” nu s-a gândit să pretindă la funcția de șef al statului. Potrivit lui, când liderul socialiștilor, Igor Dodon, i-a propus candidatura a fost luat prin surprindere pentru că nu discutaseră înainte despre acest lucru. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 20 iulie a emisiunii „По фактам” de la Exclusiv TV.

„Sincer să fiu, niciodată nu m-am gândit și nu am visat să pretind la funcția de președinte al țării. Sunt o persoană cu o profesie foarte conservatoare – jurist, și foarte mulți ani am lucrat în organele procuraturii. Acest lucru și-a lăsat amprenta asupra caracterului meu, asupra modului meu de viață. (…) În ceea ce privește participarea la această campanie electorală, acum trei luni nici nu mă gândeam la asta. Prima dată numele meu a fost anunțat de domnul Dodon, iar asta nu a fost convenit cu mine. Am fost surprins de asemenea curs al evenimentelor”, a spus Alexandr Stoianoglo.

Ex-procurorul general a menționat că nu a comunicat și nu s-a întâlnit cu Igor Dodon de când acesta era președintele Republicii Moldova.

„Nu mi-a fost clar de ce numele meu de familie a fost vociferat. Am vorbit cu persoane care comunică atât cu mine, cât și cu el și am primit acest răspuns. Liderii partidelor de opoziție se gândesc la ideea unui candidat unic apolitic, deoarece un candidat afiliat politic devine ostaticul partidului, al unor interese corporatiste. Au fost de acord că este nevoie de o persoană departe de politică, dar care, în același timp, să fie ghidată de interesele legii, să promoveze ideile statului de drept, respectarea Constituției, drepturile și libertățile cetățenilor. Și, în acest sens, ar fi bine ca un astfel de candidat să fie jurist. (…) După un anumit timp, numele meu a apărut pe o platformă inițiată de Morari (jurnalista Natalia Morari – n. r.). Am fost invitat, dar nu am participat la eveniment. Am aflat din presă că candidatura mea a fost înaintată de domnul Dodon, susținută de domnul Filat, și au existat anumite discuții”, a precizat Stoianoglo.

Potrivit lui, ulterior s-a întâlnit cu Igor Dodon și Vlad Filat.

„Motivația a fost aceeași. Țara are nevoie de un candidat neafiliat politic, iar ei văd în mine o astfel de persoană. (…) Apoi am avut o altă întâlnire cu Dodon, pe care l-am anunțat că participarea mea la alegeri este posibilă, dar numai în calitate de candidat independent. În cadrul discuțiilor, am discutat despre posibilitatea organizării unui bloc al forțelor de opoziție care ar putea înainta un candidat unic. Pentru mine această opțiune era cea mai acceptabilă, atunci aș fi fost un candidat al poporului valid. Am început să evaluăm argumentele pro și contra și a reieșit că atât conform legislației Republicii Moldova, cât și în viața reală este practic imposibil să fii candidat independent, deoarece un candidat independent de la bun început, conform legii, este în condiții absolut inegale cu reprezentanții partidelor”, a menționat el.

„Pe de o parte, îmi dau seama că, în calitate de candidat independent, nu am nicio șansă să ajung măcar în campania electorală, iar pe de altă parte, nu vreau să merg cu partidele. Discuțiile au continuat tocmai în contextul creării unui bloc, dar până la acel moment majoritatea liderilor politici își anunțaseră intențiile, așa că am decis să schimbăm puțin situația și să venim cu o inițiativă și apoi să încercăm să avem discuții cu partidele în continuare pentru a crea acest bloc”, a adăugat el.

***

Mai multe detalii despre Alexandr Stoianoglo și dacă va putea, în opinia experților, să devină „principalul concurent al Maiei Sandu”, aflați în materialul NM „Asta nu ți-i Dodon. Va deveni Stoianoglo un concurent real pentru Sandu?”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: