Stoianoglo, scrisoare deschisă adresată diplomaților acreditați în Moldova
Full Article 6 minutes read

Stoianoglo, scrisoare deschisă adresată diplomaților acreditați în Moldova

Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a adresat pe 18 noiembrie, o scrisoare deschisă către către șefii misiunilor diplomatice și internaționale, acreditate în Republica Moldova. Stoianoglo a făcut o retrospectivă a activității sale, remarcând că „a stârpit practica de desfășurare a show-urilor publice cu mascați”, iar dosare penale la comandă nu au fost pornite. El mai afirmă că „este supus ilegalităților” doar pentru că a refuzat să demisioneze din funcția de procuror general, mandat pe care l-a obținut legal, în premieră pentru Moldova, în baza unui concurs.

„Țara noastră, întreaga societate a trecut în acești ani prin mai multe situații dificile, unele chiar tragice, inclusiv evenimentele din 7 aprilie 2009, perioada „statului capturat” etc. Trebuie să constat, cu amărăciune și cu mare regret, că din toate aceste cataclisme sociale, care au cauzat mari suferințe poporului, clasa politică din Moldova nu a învățat nimic. Ca și pe timpuri de tristă faimă, politicienii preferă să utilizeze cu insistență aceleași instrumente, preluate de la predecesori, de subordonare a justiției și utilizarea ei în scopuri politice, pentru promovarea intereselor înguste de partid”, se arată în scrisoare.

Potrivit lui Stoianoglo, publicul este supus exercițiilor de manipulare prin intermediul mass-media „controlată” și are loc „concentrarea puterii de stat în mâinile unui grup îngust de politicieni”.

„Exemplu elocvent în acest sens servește chiar reținerea procurorului general în biroul său de serviciu. Cel mai mare pericol (în virtutea caracterului aproape irecuperabil) rezidă în faptul că oamenilor li se insuflă cu insistență ideea că toate aceste acțiuni sunt în corespundere cu valorile europene și sunt necesare pentru democratizarea societății”, mai scrie Stoianoglo.

Procurorul general suspendat declară că chiar de la începutul mandatului și apoi pe întreaga perioadă de circa doi ani atât el cât și întregul Sistem al Procuraturii, au fost supuși unor presiuni politice „fără precedent”. Stoianoglo spune că Procuratura era solicitată zilnic să ofere informații despre mersul anchetei, inclusiv pe dosare, care ani la rând nu au prezentat nici un interes.

„În pofida faptului că pe dosarul de rezonanță numit generic „furtul miliardului” s-au obținut rezultate promițătoare (în pofida multiplelor dificultăți), cu expedierea în judecată a dosarelor pe mai multe episoade, despre care societatea era regulat informată prin comunicate de presă, cu toate acestea, procurorii și în special Procurorul General era în mod regulat admonestat pentru ineficiență.
Deoarece presiunile exercitate nu și-au atins efectul scontat, s-a recurs la alte metode. Deja am fost acuzat de corupție, de promovarea intereselor grupărilor criminale – acuzații care, de altfel, nu au absolut nici un temei, nici juridic și nici factologic”, susține Stoianoglo.

Stoianoglo le spune ambasadorilor acreditați în Republica Moldova că nu i s-a oferit cel puțin posibilitatea să explice punctul de vedere și poziția pe marginea învinuirilor înaintate.

„Dar oare poate fi vorba de transparență în cadrul procedurii de evaluare a activității Procurorului General, inițiate recent la sesizarea Președintelui țării, în timpul când persoana supusă evaluării se află în arest la domiciliu, având restricții de comunicare, inclusiv pe marginea subiectelor de interes pentru buna desfășurare a evaluării. De reținut că aceste nelegiuiri au fost și continuă să fie comise de oameni din anturajul Președintelui Republicii Moldova, colegi de partid și persoane numite în funcții nemijlocit de către șeful statului sau de partidul său”, se mai menționează în scrisoare.

În susținerea celor spuse Stoianoglo afirmă că la până la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 5 octombrie 2021 atât Ombudsmanul cât și președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu au participat niciodată la ședințele CSP. Însă, spune Stoianoglo, în acea zi s-au prezentat toți.

„În acest fel demonstrând nu doar capitulare totală în fața politicului, dar și adevărata lor față, a unor ființe lipsite de voință și demnitate, care nu au părere proprie și pentru care Legea, Drepturile omului și Prezumția nevinovăției sunt pur și simplu cuvinte lipsite de sens și valoare. Oare astfel de persoane, cu asemenea principii și valori, ne pot conduce spre Statul de drept și spre o societate prosperă?”, se întreabă procurorul general suspendat.

În acest context Alexandr Stoianoglo îi îndeamnă pe ambasadorii acreditați în țara noastră să sprijine partidul aflat la guvernare pentru a 1nu aluneca spre dictatură și fărădelege”.

„Puterea actuală, partidul aflat în prezent la guvernare are nevoie astăzi în mod deosebit de sprijinul Dvstră, dar și de sfaturile Dvstră pentru a nu aluneca spre dictatură și fărădelege. Ignorarea sau indiferența față de aceste procese ar putea provoca consecințe imprevizibile și chiar destabilizări în societate. Mai avem șansa să construim, cu efort comun, în Republica Moldova statul de drept, democratic, în care drepturile și libertățile persoanei sunt valori incontestabile”, conchide Stoianoglo.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut în seara de 5 octombrie.de angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS), pe numele său fiind deschis un proces penal cu 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața unor organe competente.

În aceeași zi, CSP l-a suspendat din funcția de procuror general. La fel, au fost suspendați din funcție și adjuncții lui Stoianoglo de la Procuratura Generală.

La scurt timp președinta țării Maia Sandu a comentat evenimentele cu privire la suspendarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general și reținerea sa. Prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, șefa statului a declarat că instituțiile responsabile de lupta anticorupție trebuie să țină cont de așteptările cetățenilor și să acționeze în conformitate cu legea.

În prezent, Stoianoglo se află în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel (CA) a respins contestațiile depuse de avocații acestuia.

În afară de Stoianoglo, în dosar sunt vizați încă cinci suspecți. De asemenea, în biroul lui Stoianoglo s-au desfășurat de trei ori percheziții. Ultima oară, oamenii legii au descins în Procuratura Generală pe 12 noiembrie. Avocații nu exclud că în birou ar fi putut fi plasate intenționat „anumite lucruri”. Aceștia au ținut să sublinieze că Stoianoglo nu a intrat în clădire de mai mult de o lună, iar camera nu a fost sigilată și în ea a avut acces procurorul general interimar, Dumitru Robu.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: