Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului urmează să examineze, în ședința de joi, 30 mai, candidaturile propuse de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Turcia și în Statele Unite ale Americii (SUA). Ședința este programată pentru ora 09:00. Numele candidaților nu au
Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut pe 7 mai o întrevedere cu ambasadorii străini și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditați în Republica Moldova. Premierul a anunțat pe rețelele de socializare că discuțiile au vizat despre etapele pe care le-a parcurs țara noastră pentru
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA și Japonia, acreditați în Republica Moldova. Potrivit instituției prezidențiale, printre subiectele abordate au fost criza energetică și reforma justiției. Instituția prezidențială a raportat că, pe 23 ianuarie, șefa statului Maia Sandu s-a
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, împreună cu ambasadori și reprezentanți ai unor state membre UE, SUA, Marii Britanii, Japoniei, Ucrainei și Elveției, au cântat colindul „O, brad frumos” cu ocazia Crăciunului și au urat la mulți ani Republicii Moldova. Delegația UE la Chișinău a publicat pe 24
Președinta Maia Sandu a avut o discuție, prin videoconferință, cu ambasadorii Republicii Moldova. Șefa statului a stabilit direcțiile principale ale politicii externe pentru anul viitor, subliniind importanța promovării intereselor cetățenilor și sprijinirea dezvoltării economice a țării. Potrivit unui comunicat al Președinției, Maia Sandu a punctat, în cadrul discuției cu ambasadorii,
Republica Moldova va avea trei noi ambasadori în Polonia, Ungaria și Bulgaria.Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului a avizat pozitiv candidaturile pentru desemnarea noilor ambasadori pe 27 noiembrie 2024. Violeta Agrici – Ambasador în Polonia Cu o carieră diplomatică de peste 21 de ani, Violeta Agrici este un
Un cortegiu de mașini din Pakistan, în care se aflau ambasadorii mai multor țări, a fost implicat într-un atac cu bombă, ținta fiind diplomații. Cazul a avut loc în data de 22 septembrie. Un vehicul al poliției a fost aruncat în aer, ceea ce a provocat moartea a cel puțin
Diplomații americani au demonstrat eforturile lor de a învăța limba română. Pe pagina de Facebook a Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, a fost publicat un videoclip în care aceștia, cu zâmbete, încearcă să articuleze cuvinte în română. Mesajul subliniază că „limba română nu este doar frumoasă și melodioasă, ci și
Cinci ambasadori moldoveni și un consul au fost rechemați din funcții. Totodată, Guvernul a numit alți șase ambasadori. Decizia a fost luată pe 30 iulie, la propunerea ministrului Afacerilor Externe Mihai Popșoi. Cei șase ambasadori aprobați își vor putea începe activitatea după numirea în funcție prin decret prezidențial. În timpul
Nemulțumiri după ce un grup de deputați ai Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) a propus modificări legislative cu privire la serviciul diplomatic, care să prevadă printre altele acordarea unor indemnizații lunare de 700 de euro pentru copiii ambasadorilor moldoveni. Mai exact, pentru studiile acestora peste hotare. Era vorba