zooplus.ro

Sudul Moldovei, sub cod portocaliu de caniculă. Meteorologii avertizează – temperaturile vor ajunge la 38°C

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță Cod portocaliu de caniculă în sudul țării. În nordul și centrul țării se menține Codul galben. Avertizarea meteorologică intră în vigoare pe 24 iulie și se va menține, inclusiv, mâine, 25 iulie. În această perioadă, avertizează meteorologii, temperatura maximă a aerului va atinge valori termice de +33..+35°C în nordul și centrul republicii. La sud valorile maxime vor oscila între +36 și +38 grade Celsius.

Recomandări pentru populație:

– evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00;

– purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

– beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

– în perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia), la fiecare 15 – 20 de minute.

– consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

– aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.

Telegram/SHS Alert

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

DW

Protest la Kiev: sute de oameni cer demisia primarului, nemulțumiți de pregătirile pentru iarnă

Sute de persoane, în mare parte tineri, au cerut demisia primarului Vitali Kliciko la un protest organizat pe 17 octombrie în centrul Kievului. Manifestanții sunt nemulțumiți de pregătirile pentru iarnă și de gestionarea serviciilor comunale din capitala Ucrainei, scrie DW.

Protestul a avut loc în fața clădirii Administrației de Stat a orașului Kiev. Participanții au cerut, inclusiv, să fie construite mai multe adăposturi, corupția să fie investigată, iar construcțiile de clădiri în zonele verzi – oprite.

Potrivit DW, în paralel, a avut loc o contramanifestație a susținătorilor lui Kliciko.

DW
DW

Amintim, recent, primarul de Kiev le-a recomandat locuitorilor care au rude sau prieteni în afara capitalei Ucrainei să ia în calcul plecarea temporară, pe fondul intensificării atacurilor rusești. Edilul a avertizat că orașul se confruntă cu o situație tot mai dificilă înainte de venirea iernii, însă a precizat că nu va cere evacuarea generală a populației. „Este vorba despre supraviețuire”, spunea el atunci.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: