captură foto

„Suntem considerați forță de muncă neagră”. Un manifestant din fața CC a chemat moldovenii la patriotism

Unul dintre participanții la manifestația organizată pe 26 aprilie de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) în fața Curții Constituționale (CC) a îndemnat locuitorii țării să facă totul pentru ca cetățenii Moldovei să nu fie nevoiți să plece în afara țării. Potrivit acestuia, în multe țări, moldovenii sunt luați drept „forță de muncă neagră”.

Victor Grosu, unul dintre manifestanții care a venit în fața  Curții Constituționale a povestit că a lucrat în Portugalia, iar acolo moldovenii erau numiți „negri”.

„Vreau să vă îndemn la patriotism, pentru că, din păcate, noi, moldovenii suntem mai pasivi. A fi patriot înseamnă a-ți iubi țara. (…) Vreau să vă îndemn să lucrăm asupra acestui fapt, să ne facem patria, casa și cuibușorul cât mai prosper, ca să nu vină vremea ca să plecăm peste hotare, printre mărăcini. Eu am fost în Portugalia, nouă ne spuneau „negri” și cred că în mai multe țări suntem considerați forță de muncă neagră, dar noi, ca națiune, suntem un popor viteaz”, a menționat acesta.

La protestul organizat de PAS în fața CC au participat circa 500 de persoane. Aceștia au menționat că au venit să apere Constituția. În același timp, demonstranții au menționat că nu îi vor permite lui Boris Lupașcu, judecătorul susținut de majoritatea parlamentară, să intre în instituție, întrucât ar fi fost numit ilegal în funcție.

***

Amintim că, vineri, 23 aprilie, 53 de deputați ai PSRM și Platformei „Pentru Moldova” au votat pentru retragerea hotărârii parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională. În aceeași zi, legislativul a aprobat numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător al CC.

În seara zilei de 23 aprilie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate și a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat. La câteva ore distanță, CC a emis un comunicat în care a informat că Înalta Curtea a suspendat cele două hotărâri ale parlamentului, care vizează revocarea din funcție a Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu.

Ulterior, deputații PAS Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc au depus o sesizare la Procuratura Generală în legătură cu deciziile pe care le-a luat parlamentul în raport cu Curtea Constituțională. Aceștia solicită începerea urmării penale pe faptul uzurpării puterii în stat.

Între timp, Procuratura Generală a anunțat că va examina în regim prioritar și de urgență cazul.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: