Superofertă de la Victoriabank – 25 EUR/ USD, tarif preferențial unic pentru plățile electronice în valută, aplicat IMM-urilor

Știm cât de important e să ai un partener de încredere, pe care te poți baza oricând și, tocmai din acest motiv, lansăm o promoție dedicată IMM-urilor în cadrul campaniei naționale „Alături de Moldova, alături de fiecare!” – o amplă inițiativă socială pentru întreaga țară, lansată în martie curent.

În perioada 1 mai – 31 august 2022, Întreprinderile Mici și Mijlocii, clienți Victoriabank, beneficiază de o superofertă „cu gust de reducere”! Indiferent de suma plății, abonații noi sau deja existenți ai pachetelor de cont curent marca Victoriabank – Contul Primul An Gratuit CPAG și Pachet Nelimitat, beneficiază de tarif unic de doar 25 EUR/ USD pentru plățile efectuate în valută: EUR, USD, RON, GBP, CHF, prin VB24 Business.

Tariful preferențial unic de 25 EUR/ USD include și comisionul pentru mesajul SWIFT. Astfel, clienții băncii, care vor beneficia de promoție, pot economisi o sumă consistentă. Totodată, numărul plăților la tarif preferențial este nelimitat pe toată perioada promoției.

Pentru plățile efectuate în USD și EUR, comisionul este perceput în valuta plății, iar pentru cele efectuate în CHF, GBP, RON – în valuta plății în echivalentul sumei comisionului stabilit pentru plățile în EUR.

„Prin această campanie, dorim să ne întărim poziția pe piață ca un partener fairplay, transparent, mereu aproape de clienții noștri. Înțelegem grijile și necesitățile întreprinzătorilor din Moldova și venim permanent cu oferte ce se pliază pe afacerile clienților, atât ale celor existenți, cât și ale celor potențiali. Prin urmare, facilitatea pe care o lansăm răspunde problemelor actuale ale companiilor, care se luptă să își diversifice structura de parteneri de afaceri.” – a declarat Denis Andrieș, Director Clienți IMM.

Amintim că, în mai 2020, Victoriabank a venit și mai aproape de clienții săi prin micșorarea comisioanelor pentru transferurile și decontările operațiunilor  în valută, stabilind un comision unic în valoare de doar 5 EUR/ tranzacție, indiferent de suma transferurilor efectuate din conturile Victoriabank la conturile Băncii Transilvania, care din 2018 a devenit acționar majoritar al băncii.

Ești la început de drum și dorești să fii un antreprenor de succes? Află că Victoriabank are un produs  creat exact pentru tine, care îți oferă doar avantaje și nu cere nimic în schimb – CPAG! Te scutim de comisioanele bancare în primul an de activitate al companiei tale, beneficiind astfel de gratuități pe o perioadă de 12 luni de la data înregistrării companiei în registrul de stat. Vezi ce avantaje îți oferă Contul Primul An Gratuit  pe link.

Ce este Pachet Nelimitat și de ce ar trebui să te abonezi? Pentru a minimiza costurile afacerii tale, am creat pachet de cont curent cu operațiuni nelimitate în rețeaua Victoriabank contra unui comision fix/lună la doar 119 lei! Detaliile și beneficiile pachetului le găsești pe link.

Victoriabank – Alături de IMM

Victoriabank este în continuare alături de antreprenorii din Republica Moldova prin campania „Eu sunt IMM”, după ce, în anul 2020, a fost inițiată o altă acțiune de susținere a producătorilor autohtoni, care a avut genericul #CumpărăDeLângăTine. Banca oferă produse și servicii adaptate nevoilor oamenilor de afaceri din Moldova: conturi gratuite și pachete cu preț fix și operațiuni nelimitate. VB24 Business – platforma digitală dedicată clienților persoane juridice, cu o gamă largă de operațiuni, printr-un singur click. În martie 2022, Victoriabank a lansat o amplă campanie socială pentru întreaga țară – Alături de Moldova, alături de fiecare, cu un buget de cel puțin 10 milioane de lei, care va fi implementată până la sfârșitul anului curent. Printre acțiunile desfășurate în cadrul inițiativei sociale se numără și susținerea mediului de afaceri din Moldova, prima fiind tariful unic pentru plățile electronice în valută, aplicat IMM-urilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Tofan vrea mai puține zile libere în Moldova: „Avem mai multe decât în alte țări”

Premierul Vasile Tofan consideră că Republica Moldova are „prea multe zile libere” și spune că așteaptă o inițiativă privind revizuirea acestora. Declarația a fost făcută în ședința Guvernului din 29 iulie, în contextul examinării proiectului de lege privind instituirea Zilei Antrenorului, care ar urma să fie marcată anual pe 21 septembrie.

„O precizare – ziua asta va deveni liberă sau nu?”, a întrebat premierul Vasile Tofan, după ce ministrul Educației, Dan Perciun, a prezentat avizul Guvernului.

„Nu”, a răspuns Perciun.

În replică, șeful Executivului a declarat că Republica Moldova are deja prea multe zile nelucrătoare.

„Vă rog frumos, avem prea multe zile libere. Eu aștept cine să vină cu o inițiativă – și înțeleg că sunt acum pe gheață subțire – unde poate să mai revizuim zilele libere, pentru că aveam mai multe zile libere decât în alte țări, părerea mea personală, când am calculat ultima dată. Dar aici nu se introduce o zi liberă, propun spre susținere”, a declarat Tofan.

Ulterior, Guvernul a aprobat avizul pozitiv la proiectul de lege privind instituirea Zilei Antrenorului, cu unele modificări. Dacă inițiativa va fi adoptată de Parlament, aceasta va fi marcată anual pe 21 septembrie, fără ca ziua să fie declarată nelucrătoare.

Precizăm, în 2026, în Republica Moldova sunt 14 zile de sărbătoare nelucrătoare. Unele dintre ele cad în weekend. NewsMaker a publicat zilelor libere – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Moldova1

Pașapoartele și permisele de conducere se scumpesc. Noile tarife aprobate de Guvern

Tarifele pentru pașapoarte și permise de conducere eliberate de Agenția Servicii Publice (ASP) cresc. Guvernul a aprobat, în ședința din 28 iulie, noi tarife pentru aceste documente, dar și pentru alte servicii prestate de ASP.

Cea mai mare creștere vizează pașaportul. Tariful standard va crește de la 650 la 790 de lei, odată cu punerea în circulație a noului model de pașaport.

Înainte de ședința Guvernului, directorul ASP, Mircea Eșanu, a declarat că majorarea este determinată de creșterea costurilor logistice și a prețurilor pentru materia primă. „Dar chiar și așa, noi cred că sunt sub 90% din statele europene la prețul pașaportului în regim ordinar”, a spus el.

Pentru permisul de conducere, creșterea va fi mai mică. Tariful pentru perfectarea documentului în termen de 20 de zile lucrătoare va crește de la 420 la 440 de lei. Noul tarif va intra în vigoare după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Schimbările vor viza și mediul de afaceri. Persoanele care dețin semnătură electronică vor putea obține online, în timp real, extrase din Registrul de Stat al Unităților de Drept. Documentul va fi eliberat direct în cabinetul personal de pe platforma evo.gov.md și va costa 220 de lei. În prezent, un extras obișnuit poate fi obținut în 24 de ore, iar unul urgent costă 440 de lei.

Pentru antreprenorii independenți, tariful pentru extrasul eliberat pe loc va rămâne de 110 lei. Instituțiile publice vor putea accesa în continuare gratuit datele prin platforma MConnect.

Totodată, vor fi introduse tarife pentru unele servicii specializate destinate afacerilor mari. De exemplu, verificările la fața locului realizate de specialiștii ASP vor costa 1 030 de lei. Pentru agropensiuni, tariful va fi redus la jumătate.

Vor fi taxate și unele proceduri de examinare a dosarelor pentru mărfuri strategice, jocuri de noroc și investiții strategice de mare valoare. În același timp, evaluările pentru afaceri mici și verificările realizate din oficiu vor rămâne gratuite.

Actele de identitate și permisele de conducere aflate deja în posesia cetățenilor rămân valabile până la expirare. Noile tarife se vor aplica doar documentelor perfectate după intrarea în vigoare a modificărilor.

Agenția Servicii Publice mai anunță că va acoperi din surse proprii costurile pentru eliberarea gratuită a primului milion de cărți de identitate cu semnătură electronică înscrisă. Potrivit instituției, anual sunt prestate aproximativ 4,4 milioane de servicii, dintre care circa o treime sunt oferite gratuit sau cu reduceri, inclusiv pentru acte de stare civilă, prima documentare și anumite categorii de persoane vulnerabile.

Moldova1

La trei zile de la înregistrare, proiectul privind alegerile din Găgăuzia ajunge în Parlament. APG cere retragerea lui

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) cere Parlamentului să suspende examinarea proiectului de lege care modifică regulile de organizare a alegerilor în autonomie și să-l retragă de pe ordinea de zi. Reprezentanții de la Comrat susțin că inițiativa a fost promovată fără respectarea procedurilor legale de consultare și că aceasta limitează competențele constituționale ale Găgăuziei.

Vicepreședintele APG, Gheorghe Leiciu, a declarat, în cadrul unei conferințe susținute pe 29 iulie că proiectul de lege nu a fost transmis Adunării Populare pentru avizare obligatorie, așa cum prevede legislația.

„Considerăm inadmisibilă examinarea și adoptarea ulterioară a inițiativei legislative până la îndeplinirea integrală a cerințelor articolului 100 din Legea privind Regulamentul Parlamentului. Ne adresăm Parlamentului cu solicitarea de a suspenda parcursul de mai departe al proiectului de lege și de a-l excluda de pe ordinea de zi a ședinței plenare”, a declarat Leiciu.

Acesta a mai cerut ca întregul proiect, inclusiv nota informativă și tabelul comparativ, să fie transmis Adunării Populare pentru examinare. Totodată, APG solicită un termen „rezonabil” pentru analiza documentelor și formularea unor propuneri care, potrivit lui Leiciu, ar contribui la „depășirea crizei în care ne aflăm”.

La rândul său, președintele APG, Valentin Gaidarji, a reiterat apelul pentru o întrevedere cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Vasile Tofan.

„Suntem deschiși pentru o întrevedere în orice zi, la Comrat sau la Chișinău, pentru a discuta, a lua decizii și a construi Europa acasă”, a declarat Gaidarji.

Solicitat de NewsMaker, Parlamentul a precizat că Biroul permanent a inclus deja proiectul pe ordinea de zi a ședinței plenare din 30 iulie.

„Proiectul va fi dezbătut mâine de deputați, în baza avizului Guvernului, care susține inițiativa legislativă și recomandă ca, până la examinarea în lectura a doua, să fie purtate discuții suplimentare pentru consolidarea cadrului normativ din domeniul electoral”, au declarat reprezentanții Legislativului.

Amintim, un grup de deputați din fracțiunea PAS a înregistrat pe 27 iulie un proiect de modificare a Codului electoral. Printre principalele prevederi se numără alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei prin sistem proporțional, pe liste de partid, similar alegerilor parlamentare.

Totuși, noul sistem nu va fi aplicat alegerilor din 15 noiembrie 2026. Pentru a respecta principiul stabilității legislației electorale, modificarea va intra în vigoare abia la următorul scrutin al Adunării Populare. Astfel, alegerile din această toamnă se vor desfășura după regulile actuale, în circumscripții uninominale. Detalii – AICI.

Într-o reacție pe 28 iulie, președintele APG, Valentin Gaidarji, a declarat că reprezentanții de la Comrat au fost informați inițial că documentul are un caracter preliminar și că vor urma consultări ample, însă, la scurt timp, au aflat din presă că proiectul fusese deja înregistrat în Parlament. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Cetățenia rusă, de 10 ori mai scumpă/Găgăuzia „face Europa acasă”/Antreprenorii i se plâng lui Tofan

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— BNM, despre salariile angajaților: o campanie de discreditare
— APG cere Parlamentului să suspende proiectul privind alegerile în autonomie
— Rusia a majorat de aproape zece ori taxele pentru cetățenie
— Cel puțin 55 de plângeri de la antreprenori, pe masa Guvernului
— Deținut găsit mort la Penitenciarul nr. 4 – Cricova
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

ZdG: Ion Ceban riscă să rămână fără funcția de primar al capitalei pentru un an. Reacția edilului

Ion Ceban riscă să fie privat de dreptul de a ocupa postul de primar general al municipiului Chișinău, după ce poliția a constatat că, în 2025, a utilizat pașaportul de serviciu pentru o deplasare în Italia, deși era suspendat din funcție în contextul candidaturii sale la alegerile parlamentare. Un proces-verbal contravențional întocmit pe numele său a fost remis instanței de judecată miercuri, 29 iulie, scrie ZdG. În reacție, Ion Ceban a catalogat procesul-verbal drept un „atac politic”.

Cazul vizează deplasarea lui Ion Ceban în Italia, la începutul lunii septembrie 2025. La acel moment, edilul era suspendat din funcția de primar general încă din 22 august 2025, după înregistrarea sa în cursa pentru alegerile parlamentare pe listele Blocului „Alternativa”.

Pe 31 august 2025, în plină campanie electorală, Ceban a publicat imagini filmate lângă Colosseumul din Roma, anunțând că are „zile pline de activități”. Deși a promis că va reveni cu detalii, acesta nu a explicat nici natura întâlnirilor pe care le-a avut și nici modul în care a ajuns în Italia, în condițiile în care avea o interdicție de intrare în spațiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani, aplicată la solicitarea României.

Două zile mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe al Italiei a comunicat, într-un răspuns publicat de ZdG, că lui Ion Ceban i-a fost eliberată o viză cu valabilitate teritorială limitată, valabilă exclusiv pentru Italia și doar până la 3 septembrie 2025. Potrivit autorităților italiene, documentul a fost emis pentru a-i permite participarea, în calitatea sa instituțională, la un eveniment organizat sub egida UNESCO și a Coaliției Orașelor Împotriva Rasismului.

Ulterior, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală, susținând că Ion Ceban a folosit pașaportul de serviciu obținut în virtutea funcției de primar pentru a participa la conferința desfășurată în Italia, deși mandatul său era suspendat pe durata campaniei electorale.

Contestația a fost transmisă spre examinare Direcției de Poliție a municipiului Chișinău. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că sesizarea a ajuns la poliție cu întârziere, sugerând că ar fi fost vorba despre o omisiune administrativă. El a precizat că situația a fost observată ulterior, în timpul verificării rapoartelor de finanțare ale formațiunilor politice.

În urma examinării cazului, poliția a concluzionat că a avut loc o „utilizare ilicită a pașaportului de serviciu”. Pe baza acestei constatări a fost întocmit procesul-verbal de contravenție în temeiul art. 48¹ alin. (7) din Codul Contravențional, documentul fiind transmis Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit informațiilor consultate de ZdG, poliția a propus aplicarea unei amenzi de 250 de unități contravenționale și privarea lui Ion Ceban de dreptul de a deține funcția de primar pentru o perioadă de un an. Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa acestuia, însă în prezența avocatului său.

Reacția edilului

După publicarea materialului, Ion Ceban a venit cu o reacție pe rețelele de socializare.

Astăzi am văzut că cineva a atacat în instanță, „vom suspenda primarul”. Vreau să știți un singur lucru: da, ei caută cu tot dinadinsul să mă atace politic, direct. (…) Din toate părțile încearcă să facă rău pentru că cea mai mare încredere, la această etapă, este în instituția Primăriei, din țară. Pentru că furnizăm rezultate, pentru că suntem eficienți. Da, mai avem multe de făcut, dar le vom duce până la capăt. (…) Indiferent ce vor face, că mă vor suspenda, că mă vor închide, că mă vor târî pe jos cu toate instituțiile lor, eu am creat un sistem care-i atât de bun, poate mai bun decât unele sisteme corporative, că vom duce toate proiectele până la capăt”, a transmis edilul într-un videoclip.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: