Tudor Mardei | NewsMaker

Surse NewsMaker: Alexandru Munteanu renunță la interimarul funcției de prim-ministru. Va fi preluată de Eugen Osmochescu UPDATE⚡️⚡️⚡️

Alexandru Munteanu nu va mai rămâne în guvern, după ce, săptămâna trecută, și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Interimarul funcției de șef al Guvernului va fi asigurată de către vicepremierul în exercițiu Eugen Osmochescu, responsabil pentru economie și digitalizare. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către două surse independente, apropiate guvernării. Anunțul oficial ar urma să fie făcut miercuri, 8 iulie.

Contactați de NewsMaker pentru o reacție, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice nu au răspuns, deocamdată, solicitării redacției. NewsMaker a încercat să obțină un comentariu și de la vicepremierul Eugeniu Osmochescu, însă telefonul acestuia era deconectat.

Actualizare: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ugen Osmochescu va prelua funcția de premier interimar.

***

Amintim, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Maia Sandu a anunțat, tot atunci, că va demara consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru, în această săptămână.

Partidul „Mișcarea Alternativa Națională”, condusă primarul Ion Ceban, și Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, au anunțat deja, între timp, că nu intenționează să participe la consultările organizate de președinta Maia Sandu pentru nominalizarea unui candidat la funcția de premier. În replică, șefa statului a declarat că se va așeza la masa de discuții și va lua o decizie cu formațiunile care vor da curs invitației.

***

Potrivit Constituției, demisia premierului atrage automat și demisia întregului Guvern. Până la învestirea unui nou Cabinet, Executivul va exercita doar atribuțiile necesare administrării treburilor publice, fără a mai avea un mandat politic deplin.

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025, după ce a obținut, cu o zi înainte, votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”: Tofan, întrebat de ce Taraclia va deveni în municipiu

Întrebat de ce Taraclia urmează să fie transformat în municipiu, premierul Vasile Tofan a declarat că în raion există o comunitate susținută de un partener important al Republicii Moldova – Bulgaria. Potrivit oficialului, Moldova are nevoie de prieteni care să promoveze interesele țării în procesul de aderare la UE. „Decât să-ți faci un dușman în cazul dat, ei investesc mult în acel municipiu, cred că este o soluție foarte elegantă. Noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a comunicat Tofan. Totodată, el a spus că, dacă Taraclia ar fi fost inclusă în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul identitar al comunității. Declarațiile au fost făcute la ediția emisiunii „7 Zile”, publicată pe 10 octombrie, la Cinema 1.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat de ce raionul Taraclia urmează să fie transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale.

„Avem o realitate. Este o comunitate acolo care, inclusiv, este susținută de un partener important al Moldovei – Bulgaria. Și noi am văzut un sentiment de apreciere importantă, pentru ca să păstrăm din specificul acesta identitar. Noi avem nevoie de prieteni în Uniunea Europeană care ar promova interesele noastre în avansarea noastră în Uniunea Europeană. Noi ne-am gândit: știți, decât să-ți faci un dușman în cazul dat, știți, am lucrat cu bulgarii împreună, ei investesc mult în acel municipiu, investesc în educație, cultură, infrastructură și eu cred că, decât să transformăm relația asta într-una de conflict și una de lipsă de investiții, cred că este o soluție foarte elegantă în care, știți, noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că, uitați-vă, respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a răspuns Tofan.

Potrivit lui Tofan, prin această reformă, Taracliei nu i se acordă autonomie.

„Noi nu le dăm niciun fel de autonomie, foarte important. Vor fi municipiu, la fel cum sunt și alte municipii în Moldova. Mie mi se pare o soluție elegantă, pentru că, într-adevăr, dacă i-am fi mixat în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul acesta identitar. Să nu uităm: ei au avut raionul lor și raionul lor a fost cu specific cultural. Ni s-a părut de bun simț să-l menținem”, a conchis premierul.

***

Anterior, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că raionul Taraclia va fi transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale. Întrebat dacă Guvernul Bulgariei a influențat decizia, Buzu a spus că autoritățile moldovenești au discutat cu partea bulgară la acest subiect: „Noi am discutat cu colegii noștri de acolo. Inclusiv, Guvernul va finanța o parte din acele centre de prestare a serviciilor. Am discutat, totul este ok”. Detalii AICI.

Ulterior, în luna octombrie, premierul Vasile Tofan a anunțat propunerea Guvernului ca cele 32 de raioane ale Republicii Moldova să fie înlocuite cu 3 regiuni – nord, centru și sud. Oficialul a precizat că municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual. UTA Găgăuzia își va păstra și ea statutul special. Iar Taraclia, după cum s-a anunțat, va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul II. Detalii AICI.

Aflată într-o vizită în Republica Moldova în luna septembrie 2026, ministra afacerilor externe a Bulgariei, Velislava Petrova, a declarat, în contextul raionului Taraclia, că, prin această reformă, este „demonstrată hotărârea fermă a Guvernului Republicii Moldova de a asigura comunității noastre din țară recunoașterea pe care o merită”. Ea a adăugat că „minoritatea națională bulgară din Republica Moldova, care locuiește în partea de sud a țării – în raionul Taraclia – ocupă un loc special în relațiile dintre statele noastre” și că „acolo locuiesc aproximativ 50 000 de bulgari”. „Aceștia reprezintă un element important al relațiilor noastre bilaterale și unul dintre stimulentele puternice pentru dezvoltarea cooperării noastre”, a comunicat Petrova, potrivit Logos Press.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: