tv8.md

Surse NM: Atacatorul de la Aeroport este ținut într-o secție separată de reanimare și este supravegheat de 2 polițiști

Rustam Așurov, atacatorul care a omorât două persoane la Aeroportul Internațional Chișinău, este internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, în secția de reanimare. Informația a fost comunicată pentru NM de către o sursă familiarizată cu situația, care a insistat să rămână anonimă. Aceasta a adăugat că prognoza medicilor este foarte rezervată. Contactată de NM pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției Diana Fetco a precizat că, întradevăr, starea individului este „extrem de gravă“.

Cetățeanul Tadjikistanului a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă, la secția reanimare de la etajul 1. Potrivit sursei NM, persoanele care au comis infracțiuni sunt plasate într-o diviziune specială. Totodată, Așurov este supravegheat la ușă de doi polițiști.

Aceeași sursă a declarat pentru NM că atacatorul se află în stare de inconștiență. Totodată, sursa a menționat că, în timpul operațiunii de capturare, un glonte i-a atins urechea lui Așurov.

Contactată de NM, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției Diana Fetco a precizat că starea lui Așurov „este extrem de gravă”.

***

Amintim că un cetățean al Tadjikistanului a tras focuri de armă la Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în țară. La scurt timp, agresorul a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger. Atacatorul a fost rănit și se află la spital. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară Igor Ciofu au fost omorâți.

Numele cetățeanului din Tadjikistan, care a ucis 2 persoane la Aeroportul Chișinău, este Rustam Așurov. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală de la Dușanbe. Bărbatul era implicat în răpirea prim-vicepreședintelui unei bănci din Tadjikistan și era căutat de autoritățile din țara de origine. Ulterior, după comiterea infracțiunii, acesta a fugit în Republica Moldova prin Turcia cu intenția de a se ascunde în țările Uniunii Europene.

Reprezentanți ai organelor de drept din Tadjikistan și oficiali ai ambasadei țării în Ucraina, care prezintă inclusiv interesele Tadjikistanului în Moldova, au sosit la Chișinău, a scris pe 2 iulie Ria Novosti cu referire la șeful Departamentului de Informații al Ministerului de Externe al țării Șohin Samadi. Vizita are loc „pentru a interacționa cu colegii moldoveni pentru a clarifica toate împrejurările incidentului din 30 iunie în care este implicat un cetățean al Tadjikistanului”.

De menționat că patru iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, pentru comemorarea lui Serghei Muntean și Igor Ciofu. Totodată, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean.

Polițistul de frontieră Serghei Muntean va fi înmormântat pe 4 iulie la Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Precizările au fost făcute de reprezentanții Poliției de Frontieră. Instituția a declarat că înainte de ceremonia de înmormântare, corpul neînsuflețit al polițistului de frontieră va fi adus la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Chișinău. Aici, colegii lui Serghei Muntean își vor lua rămas bun cu onoruri militare.

Înmormântarea angajatului din securitatea aeroportuară Igor Ciofu a avut loc astăzi, 3 iulie. Ciofu a fost înmormântat în satul Nimoreni din raionul Ialoveni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oficial.md

A înșelat două femei de peste 500 mii lei prin „ritualuri și farmece”. Cu ce pedeapsă s-a ales o „clarvăzătoare” din Chișinău

O femeie de 42 de ani a înșelat două persoane de peste 500 000 lei, pretinzând că este clarvăzătoare și că poate înlătura blesteme sau rezolva probleme personale. Recent, aceasta a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru escrocherie. Informațiile au fost confirmate de Procuratura municipiului Chișinău într-un comunicat publicat pe 17 iunie.

Conform procurorilor, primul caz a avut loc în perioada iulie-august 2022. Folosind pseudonimul „Maria”, femeia a publicat pe Facebook anunțuri în care se prezenta drept clarvăzătoare și susținea că poate îndepărta farmece și blesteme.

Una dintre victime, aflată într-o perioadă dificilă din viața personală, a contactat-o după ce a văzut anunțul. În timpul discuțiilor, presupusa clarvăzătoare a convins-o că asupra ei și a familiei sale planează un pericol grav. Sub pretextul unor ritualuri de protecție, inculpata a determinat victima să contracteze credite și împrumuturi și să îi transmită bani și bunuri.

Astfel, femeia a obținut două telefoane mobile în valoare totală de 88 de mii de lei, precum și sume de bani provenite din creditele contractate de victimă. Prejudiciul cauzat în acest caz depășește 400 de mii de lei.

În cel de-al doilea episod, inculpata a folosit pseudonimul „Miro Slava” și s-a prezentat pe Facebook drept specialistă în clarviziune, vrăji de dragoste și practici spirituale.

Victima a cunoscut-o prin intermediul rețelelor sociale, iar ulterior cele două s-au întâlnit personal. Potrivit procurorilor, femeia a convins victima că îi poate rezolva diverse probleme personale și familiale, determinând-o să îi ofere aproape 99 de mii de lei și mai multe bijuterii din aur și argint.

Printre bunurile transmise se numără lanțuri, pandantive, inele, cercei și cruciulițe, în valoare de peste 40 de mii de lei. Prejudiciul total cauzat în acest caz este estimat la aproximativ 140 de mii de lei.

Instanța a recunoscut-o vinovată de escrocherie pe femeie, stabilindu-i o pedeapsă de 9 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.

În timpul procesului de judecată, inculpata nu și-a recunoscut vina și a refuzat să facă declarații în legătură cu acuzațiile care îi sunt aduse.

Sentința poate fi contestată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: