RISE Moldova

„Susținătorii noștri să fie pregătiți pentru un protest la nivel național”. PSRM, după decizia CC privind Stadionul Republican

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își îndeamnă susținătorii să fie pregătiți pentru a ieși la proteste. Reacția vine după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de un grup de deputați socialiști, prin care au solicitat verificarea constituționaității legii prin care terenul fostului Stadion Republican a fost transmis pentru construcția ambasadei SUA la Chișinău.

„Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă indignarea față de verdictul Curții Constituționale. Această decizie este un alt act de călcare în picioare a suveranității naționale a Republicii Moldova de către actuala guvernare de compradori și curatorii săi occidentali”, se arată într-un comunicat emis de PSRM.

„Facem apel la toți susținătorii noștri, precum și la toți cetățenii Republicii Moldova, pentru care transferul Stadionului Republican la Ambasada SUA este inacceptabil, să fie pregătiți pentru un protest la nivel național împotriva acestei încălcări grave a suveranității Republicii Moldova și a demnității naționale a cetățenilor săi”, se mai arată în același mesaj.

Amintim că pe 8 decembrie 2020, Curtea Constituțională a suspendat legea prin care terenul fostului Stadion Republican a fost restituit în proprietatea statului, votată joi, 3 decembrie 2020 de fracțiunea Partidului „ȘOR” și cea a PSRM în două lecturi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: