thejetset.com

O companie aviatică americană va concedia sute de angajați nevaccinați

United Airlines va concedia aproape 600 de angajați care nu s-au vaccinat anti-Covid. La începutul lunii august, compania americană ceruse tuturor angajaților săi să se imunizeze, transmite digi24.

Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, au cerut o scutire medicală sau religioasă. Peste 99% au ales să se vaccineze.

„Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri. Adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi”, au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.

În cazul celor 593 de angajaţi care nu au făcut dovada vaccinării, compania va începe un proces de concediere conform procedurii negociate cu sindicatele, scrie Agerpres.

„A fost o decizie incredibil de dificilă, dar prioritatea noastră a fost siguranța echipei noastre”, potrivit conducerii companiei.

Scott Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.

Angajatorii au dreptul să ceară vaccinarea angajaţilor care merg la birou, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă, potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).

United Airlines prevăzuse iniţial să-i treacă în concediu fără plată, începând cu 2 octombrie, pe angajaţii cărora li s-a acordat scutiri. Ei vor rămâne însă în companie până în 15 octombrie, până când se va finaliza un proces iniţiat de angajaţii cărora li s-a refuzat scutirea.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă de monitorizare s-a prăbușit în grădina unei gospodării din Otaci⚡️⚡️⚡️

Fragmentele unei drone au fost găsite pe 17 octombrie în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional utilizat pentru monitorizare și nu conține încărcătură explozivă.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 15:40. Echipele ajunse la fața locului au găsit fragmentele aparatului. Examinarea preliminară a arătat că acesta are elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul. Drona este alimentată cu baterii.

Din fericire, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

„Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența aparatului și circumstanțele cǎderii aparatului de zbor”, transmite IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: