2023

Nouă sportivi din echipa Liceului Teoretic cu Profil Sportiv numărul 2 din capitală au reușit să cucerească cinci medalii de aur și o medalie de argint la Cupa Europei de Kickboxing WAKO I, ediția 2023. Evenimentul a avut loc în Croația orașul Karlovac, în perioada 10 – 12 februarie 2023,

Parlamentul Republicii Moldova s-a convocat în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară 2023. Pe ordinea de zi a deputaților a fost inclus proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență. De menționat că reprezentanții Partidului ȘOR boicotează și de această dată ședința Parlamentului. Deputații vor examina, în prima lectură,

Pe 31 ianuarie, la Parlament, a fost audiat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la evoluția implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Ministrul Nicu Popescu declară că după obținerea statului de candidat, Moldova a adoptat un plan de implementare a celor 9 recomandări ai Comisiei Europene. „Am

Zece interpreți continuă lupta pentru un bilet la Liverpool, unde va avea loc Eurovision Song Contest 2023. Finaliștii au fost selectați pe 28 ianuarie în urma unor audiții live. Lista interpreților admiși în etapa finală a concursului național Eurovision 2023: SunStroke Project – Yummy Mommy (55 puncte) Pasha Parfeni –

La Chișinău a avut loc un nou protest al șoferilor de mașini cu numere de înmatriculare străine. Pe 22 ianuarie, șoferii au venit cu unele soluții pentru autorități și au declarat că „trebuie de găsit un numitor comun”, în caz contrar aceștia anunță că nu vor ceda și vor organiza

Autoritățile intenționează să revizuiască ăn 2023 rata de finanțare per elev în școlile medii cu predare în limba rusă, dar și în instituțiile de învățământ mixt din Moldova. Reprezentantul Ministerului Educației și Cercetării, Valentin Crudu, a explicat pentru NM că autoritățile dezvoltă o nouă abordare de finanțare pentru școlile cu

Două persoane și-au pierdut viața în incendii în ultimele 24 de ore. Primul caz a avut loc la Nisporeni, cel de-al doilea la Hîncești. Pompierii anunță că de la începutul anului, șase persoane au decedat urmare a incendiilor. Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 11 ianuarie în

Deși capitolul dedicat votului electronic nu se regăsește în noua versiune a Codului Electoral, autoritățile spun că nu au renunțat la implementarea acestui instrument. Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) Angela Caraman a declarat că e-votul ar putea fi testat deja la alegerile locale din toamna anului 2023. Caraman a menționat

Anul 2023 este un an obișnuit care va avea 365 de zile. Din numărul total de zile, bugetarii vor avea 104 zile libere, întrucât acestea sunt zile de sâmbătă și duminică. Respectiv, am putea spune că ne rămân încă 261 de zile lucrătoare, dar să nu uităm de sărbătorile oficiale

Pe 2 ianuarie, prețul gazelor naturale în Europa a scăzut la cel mai redus nivel de la începutul războiului în Ucraina – până la 72,75 euro pe megawatt-oră (MWh). Aproape de cinci ori mai ieftin, decât în august. Prețul gazului a scăzut constant în decembrie, stabilind record după record, scrie

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x