În 2025, prețul poliței medicale pentru cetățenii neasigurați va rămâne același ca în anul curent – 12 636 lei. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Asigurări Medicale (CNAM) într-un comunicat din 30 decembrie. Potrivit CNAM, persoanele care se asigură în mod individual vor putea să achite începând cu
Sfârșitul anului 2024 și primele zile din 2025 vor aduce vreme variabilă în Republica Moldova, cu temperaturi maxime de până la +10°C în sud și lapoviță sau ninsori slabe în anumite regiuni între 3 și 5 ianuarie. Pe 31 decembrie, în centrul Republicii Moldova, se așteaptă cer noros și maxime
Concernul rus Gazprom a anunțat, pe 28 decembrie, că nu va mai livra gaze naturale către Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025. Menționăm că toate volumele de gaze rusești sunt direcționate către regiunea transnistreană. „În legătură cu refuzul părții moldovenești de a reglementa datoria pentru livrările de gaz, PAO
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut pe 24 decembrie o conversație telefonică cu omologul său emirian, Abdullah bin Zayed Al Nahyan. Diplomații au discutat, între altele, despre recunoașterea permiselor de conducere moldovenești și deschiderea ambasadei Emiratelor Arabe Unite în Republica Moldova – subiecte aflate de pe agenda de colaborare
Alexandr Stoianoglo, ex-candidatul socialiștilor la funcția de președinte al Republicii Moldova, a declarat că, după scrutinul prezidențial, a primit oferte privind preluarea conducerii unor formațiunii politice, dar și de a candida la alegerile parlamentare din 2025 pe lista Partidului Socialiștilor (PSRM), însă a refuzat. El a sugerat că intenționează să
Compania aeriană românească Bees Airlines a decis să renunțe la zborurile regulate, iar toate rutele sale de la București, Suceava și Chișinău vor fi suspendate după data de 7 ianuarie 2025. Informația a fost raportată de publicația BoardingPass, care precizează că, potrivit surselor sale din cadrul operatorului aerian, mai mulți
Președinta Maia Sandu a avut o discuție, prin videoconferință, cu ambasadorii Republicii Moldova. Șefa statului a stabilit direcțiile principale ale politicii externe pentru anul viitor, subliniind importanța promovării intereselor cetățenilor și sprijinirea dezvoltării economice a țării. Potrivit unui comunicat al Președinției, Maia Sandu a punctat, în cadrul discuției cu ambasadorii,
Consilierii municipali ai Mișcării Alternative Naționale (MAN) și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Chișinău s-au certat în timpul ședinței extraordinare din 19 decembrie, în cadrul căreia se discută bugetul municipal pentru 2025, din cauza unei luări de cuvânt făcută de vicepreședintele fracțiunii PAS, Dumitru Ivanov. Consilierul municipal a încercat
Ministerul Energiei confirmă că concernul rus Gazprom nu a revezvat capacități de transport de gaze pe ruta trans-balcanică pentru luna ianuarie 2025, așa cum a scris în ajun presa pe surse. Precizăm că regiunea transnistreană utilizează gaze naturale rusești. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, pe 16 decembrie, a treia
Prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal, a declarat că acordul privind tranzitul gazului rusesc spre Europa de Vest, prin Ucraina, care se confruntă cu invazia Federației Ruse, nu va fi prelungit în 2025. Oficialul a spus, însă, că este pregătit să discute alte metode de furnizare a gazului pentru Europa. „Acordul Ucrainei