accident

Grav accident rutier, în această dimineață, în apropierea satului Brătușeni, raionul Edineț. O persoană a decedat, iar alta a ajuns la spital, după ce două camioane s-au ciocnit frontal, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui camion, în vârstă de 63 de ani, ar fi efectuat

Primarul satului Tomai, raionul Leova, Ghenadie Capmaru, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a fost implicat într-un accident rutier cu un minor de 14 ani. Incidentul a avut loc pe 3 iulie, iar imagini video de la fața locului au fost distribuite pe rețelele sociale. Accidentul s-ar fi produs

Un copil a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a derapat pe acostament și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în seara zilei de 3 iulie, pe șoseaua Balcani, în direcția comunei Grătiești. Pentru NewsMaker, ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a

Un pieton a fost surprins cum ajunge într-o mașină pe o trecere de pietoni din Chișinău. Autovehiculul i-a apărut în față în timp ce traversa strada. După impact, pietonul s-a urcat în automobilul care l-a accidentat. Solicitată de NewsMaker pentru mai multe detalii, ofițera de presă a Direcției de Poliție

Un accident a avut loc duminică, 29 iunie, în cadrul competiției de Drag Racing, desfășurată la Chișinău. Potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale, un automobil a început să derapeze la doar câteva secunde după start, s-a a lovit de un perete de beton și s-a răsturnat. Deocamdată, nu se cunosc

Doi oameni și-au pierdut viața într-un accident rutier produs în raionul Cahul. Șoferul, un bărbat de 57 de ani, ar fi pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un copac. În urma impactului, atât el, cât și pasagera sa, o femeie de 51 de ani, au decedat pe loc.

Un grav accident rutier s-a produs astăzi în satul Sărăteni, raionul Telenești. În urma impactului, un biciclist și-a pierdut viața. Potrivit informațiilor preliminare, biciclistul traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, având bicicleta de mână, când a fost lovit de un automobil de marca Toyota. Impactul a fost fatal –

Trei persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe bulevardul Dacia, în apropierea Aeroportului din Chișinău. Acestea se aflau într-un automobil care, potrivit informațiilor preliminare, nu a cedat trecerea unui alt vehicul, ceea ce a dus la producerea accidentului rutier. Informațiile au fost

O femeie de 30 de ani și fiica sa de un an și trei luni au fost lovite de o mașină în raionul Ungheni. Persoana aflată la volan era în stare de ebrietate și nu deținea permis de conducere. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de către ofițerul de presă

Victor Durbală, un muncitor originar din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a murit vineri dimineață într-un tragic accident de muncă petrecut la o firmă de construcții din localitatea Roncone, Italia. Potrivit presei italiene, tânărul moldovean era angajat al unei firme de construcții. Prezent pe șantier, în jurul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x