Consilierii municipali ai Mișcării Alternative Naționale (MAN) și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Chișinău s-au certat în timpul ședinței extraordinare din 19 decembrie, în cadrul căreia se discută bugetul municipal pentru 2025, din cauza unei luări de cuvânt făcută de vicepreședintele fracțiunii PAS, Dumitru Ivanov. Consilierul municipal a încercat
Jurnalista Natalia Morari, care va concura la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din această toamnă, a anunțat că Centrul Național Anticorupție (CNA) i-a cerut informații despre activitatea economico-financiară a companiei sale de producție Media Sapiens. Natalia Morari susține că solicitarea instituției este „presiune politică”, care ar avea
Pretențiile autorităților franceze față de fondatorul Telegram, Pavel Durov, care a fost reținut la Paris, se referă la mesajele criptate utilizate în aplicația de mesagerie, la care acesta a refuzat să dea acces organelor de drept. Potrivit lor, mesajele criptate ar crea riscuri ca Telegram să fie utilizat de infractori.
Federația de Atletism din Republica Moldova (FAM) va face „în timp util” o analiză care va conține detalii despre rolul pe care l-a jucat în procesul de pregătire a atleților care ne reprezintă la Jocurile Olimpice de la Paris. Precizarea a fost făcută de reprezentanții federației, pentru NM, după ce
Lidera Platformei „Moldova”, Irina Vlah, care va candida la alegerile prezidențiale din toamnă, susține că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) ar fila deplasările de lucru pe care le efectuează în teritoriu, iar persoanele care acceptă să se întâlnească cu ea, inclusiv primari, ar fi supuși „presiunilor”. Politiciana susține că
Ex-deputatul liberal Vadim Vacarciuc a fost arestat în Statele Unite ale Americii, acolo unde locuiește. Acesta este acuzat de utilizarea neautorizată a documentelor unei persoane, scrie WXOW. Potrivit WXOW, Vadim Vacarciuc și un alt bărbart, Ivan Bordian, au fost arestați pe 5 iunie, în comitatul La Crosse, Wisconsin. Ambii sunt
Chișinăul acuză Tiraspolul că blochează desfășurarea recensământului populației și locuințelor, care urmează să înceapă pe întreg teritoriul țării, în aprilie, în comuna Corjova și în alte localități din raionul Dubăsari. Biroul politici de reintegrare susține că, astfel, Tiraspolul menține în continuare „bariere artificiale” între ambele maluri ale Nistrului și manifestă
Serviciul Informații și Securitate (SIS) a venit cu o reacție, după ce a fost acuzat de ex-procurorul anticorupție Victoria Furtună, suspectată de divulgarea intenționată a datelor urmării penale din cadrul unei cauze penale, de intimidare. Instituția a calificat pentru NM declarațiile făcute de Furtună la adresa sa, în timpul conferinței
Comisia Pre-Vetting a venit o reacție, după ce portalul anticorupție.md a publicat, pe 25 martie, un material numit „Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel”, în care scrie despre presupusele probleme de integritate ale președintelui comisiei care evaluează judecătorii din Republica Moldova. Comisia califică acuzațiile drept „nefondate” și anunță că
Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a fost pus sub învinuire în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Internațional Chișinău din vara anului trecut, soldat cu moartea a două persoane. Vasiloi este învinuit de neglijență în serviciu, anunță Ziarul de Gardă. Potrivit sursei citate, învinuirea a fost