Partidul Socialiștilor (PSRM) nu va participa la discuțiile inițiate de președinta țării Maia Sandu pe tema corupției politice. Într-o declarație publicată, pe 15 noiembrie, din numele Executivului formațiunii, socialiștii subliniază că discuțiile trebuie să se desfășoare „pe o platformă neutră și să abordeze problemele complexe cu soluții aplicabile”. Aceștia au
Deputatul socialist Adrian Albu a expediat către opt instituții mass-media din Republica Moldova o cerere prealabilă de chemare în judecată, care are legătură cu materialele publicate de acestea privind presupusa sa discuție cu agentul FSB, Iurii Gudilin. Adrian Albu susține că redacțiile au preluat „relatări neverificate” și le-ar fi prezentat
Deputatul socialist Adrian Albu a organizat o conferință de presă pentru a vorbi despre articolul publicat, pe 30 octombrie, de portalul EU Reporter. El a numit „fake-uri” înregistrările prezentate de portal în care el ar fi discutat cu Iurii Gudilin – agent FSB și persoană pe lista de sancțiuni a
Portalul EU Reporter a publicat pe 30 octombrie mai multe interceptări în care ar fi vizați deputatul socialist Adrian Albu, persoană care l-a reprezentat la dezbaterile din primul tur al alegerilor prezidențiale pe candidatul Alexandr Stoianoglo, și Iurii Gudilin, agent FSB și persoană pe lista de sancțiuni a SUA din
Deputatul socialist Adrian Albu a cerut audierea ministrului Afacerilor Interne Adrian Efros. Motivul – că „în spațiul informațional apar filmulețe că pe teritoriul Moldovei sunt reprezentanți ai altor forțe de ordine, a altor state”. Chiar dacă a spus că știe că are loc „un schimb de experiență”, parlamentarul a menționat
Aproape trei sute de mii de lei – atât au cheltuit, pentru promovare online, primii trei candidați care au acumulat cele mai multe voturi în cursa electorală la Chişinău, potrivit companiei Meta. Ion Ceban de la Mișcarea Alternativă Națională, Lilian Carp de la PAS și candidatul socialist, Adrian Albu, susțin
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-a lansat în campania electorală în alegerile locale pentru municipiul Chișinău. Evenimentul a avut loc, pe 6 octombrie, în parcul Valea Morilor din capitală. La evenimentul de lansare în campania electorală, socialista Zinaida Greceanîi a spus că Adrian Albu, candidatul PSRM la funcția de
Dacă va ajunge primar, candidatul socialiștilor Adrian Albu va „interzice orice formă de propagandă LGBT în școlile din capitală”. Cel puțin aceasta a scris el pe rețelele de socializare. „Interzise vor fi și paradele homosexualilor”, a adăugat el, adăugând că „valorile noastre cum ar fi familia formată din bărbat și
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-a lansat, pe 19 septembrie – de la Palatul Republicii, în campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Secretarul executiv al partidului Igor Dodon, care va fi cap de listă al PSRM pentru Consiliul Municipal Chișinău, a declarat că partidul este obligat
Deputatul Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) Adrian Albu, tot el candidatul formațiunii politice la funcția de primar al municipiului Chișinău, anunță că s-a întâlnit, pe 18 septembrie, la Moscova, cu șeful Gazprom, Alexei Miller. Atât concernul rus, cât și Albu, susțin că discuțiile, pe care le califică ca fiind „foarte