Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) l-a propus, pe 2 august, la funcția de primar general al municipiului Chișinău, pe deputatul socialist Adrian Albu. Jurist de profesie, Albu se poate lăuda, în prezent, cu trei apartamente, o casă de locuit, o mașină, terenuri agricole, dar și alte imobile. Adrian Albu
Deputatul socialist Adrian Albu a acuzat partidul de guvernare, la ședința Parlamentului, că ar fi „plagiat” proiectul de lege cu privire la condominiu. Albu a sugerat că proiectul de lege propus de PAS este același care a fost votat în 2018, însă, care nu a mai fost promulgat de președintele
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Adrian Albu, l-a întrebat, în timpul audierilor la Parlament, pe directorul Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, de ce diaspora moldovenească din țările-membre CSI este mediatizată mult mai puțin, în comparație cu cea din Europa și America, la postul național de televiziune. Vlad Țurcanu a negat acest
Fiecare al patrulea deputat din Parlamentul Moldovei și-a cumpărat o mașină sau a investit bani într-un imobil pe parcursul anului trecut, scrie tv8.md. Jurnaliștii au analizat declarațiile de avere depuse de parlamentari și au vorbit despre cele mai scumpe achiziții. Se menționează că în proprietatea vicepreședintelui Parlamentului Mihai Popșoi a
Socialistul Adrian Albu a cerut, în cadrul ședinței Parlamentului, audierea ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală cu privire la compania „Copiii LGBT în Școala Ta”. Albu a declarat că „de fapt are loc tatonarea terenului pentru promovarea așa-numitei diversități în școli”. La rândul ei, deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei a spus
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de vacanța a două mandate de deputat în Parlamentului Republicii Moldova, atribuite deputatelor Alla Dolință și Elena Bodnarenco din partea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS). Într-un comunicat emis, Comisia anunță că va propune Curții Constituționale a Moldovei să valideze mandatele de
Adrian Albu, numărul 35 în lista de candidați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ar putea fi noul deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, în locul Elenei Bodnarenco. Contactat de NM, Adrian Albu a refuzat să confirme sau să infirme că
Până în data de 31 martie, plenul parlamentului va fi dotat cu 110 tablete care vor conține softul necesar pentru implementarea sistemului de vot electronic (e-vot). De asemenea, site-ul parlamentului va fi modernizat, pentru o transparență maximă. Precizările au fost făcute vineri, 14 februarie, de către secretarul general al parlamentului