Ala Nemerenco

Cetățenii din diaspora, care activează în instituții medicale, științifice sau de învățământ medical de peste hotare, pot fi membri ai Consiliilor de Administrație ale instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești (IMSP) din țara noastră. Astfel, Ministerul Sănptății își propune să valorifice potențialul persoanelor din diaspora, prin transferul de experiențe, inovații și crearea

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a prezentat un raport urmare a verificării Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Potrivit oficialului, raportul „demonstrează transformarea CNAMUP într-o moșie”. S-a constatat gestionare frauduloasă a contractelor de muncă, angajări cu atestat de școală medie în funcții care cer studii superioare, transfer în funcții

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a anunțat că a semnat și trimis în toate instituțiile medicale ordinul ce stipulează regulile de anulare a obligativității biletului de trimitere de la medicul de familie. Pe o rețea de socializare, Nemerenco a spus ce trebuie să cunoască toți, și pacienții, și medicii: – pacienții

Ministra Sănătății Ala Nemerenco declară că un pacient i s-a plâns despre atitudinea unui medic neurolog dintr-un spital raional. Pacientul a alertat ministra despre taxa solicitată de medic pentru că „l-a luat fără programare”. Pe lângă aceasta, pacientul a menționat că medicul i-a prescris „o listă de medicamente” și că

Ministra Sănătății a anunțat că a reziliat contractul cu șeful interimar al spitalului din Ungheni Vladimir Popovici. Potrivit oficialei, acesta ar fi fost numit ilegal în funcție. Ea a mai spus că a oferit atribuția de interimar actualului vicedirector al instituției. Cu toate acestea, potrivit lui Nemerenco, președintele raionului a

Discuțiile pe marginea alimentației din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” continuă. Comisia Direcției Asistență Medicală și Socială a municipiului Chișinău s-a „ciocnit nas în nas” cu Comisia Ministerului Sănătății în timpul verificării alimentației, susține Boris Gîlca, șeful Direcției Asistență Medicală și Socială. Oficialul spune că era necesară

Comisia de control a Ministerului Sănătății verifică, începând cu 10 martie, alimentația din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chişinău. Ulterior, aceasta va veni cu un raport, care va fi făcut public. Precizările au fost făcute de ministra Sănătății Ala Nemerenco, care a adăugat că este verificată

O publicație pe rețelele de socializare cu privire la alimentația din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chişinău a stârnit scandal. O femeie a publicat o imagine și un mesaj despre mâncarea oferită de instituție. Aceasta spune că „se gătește atât de prost, din produse atât de

Chișinăul găzduiește, în premieră, primul dialog de politici care își propune să identifice soluții pentru un acces mai bun la medicamente. Anunțul a fost făcut de Ala Nemerenco. Șefa de la sănătate a spus că la eveniment participă oficiali și specialiști din Republica Moldova, Armenia și Georgia, dar și alți

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco susține că directoarea CNAMUP Natalia Catanoi și-ar fi depus cererea de demisie din proprie dorință pe 16 ianuarie, iar ea i-ar fi acceptat cererea și a dispus prin ordin demiterea. Totuși, Nemerenco avertizează că „procesul nu s-a încheiat aici, cu o cerere de demisie”. Ala Nemerenco

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x