amendă

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu avertizare publică postul de televiziune Jurnal TV pentru că a difuzat expresii discriminatorii ale jurnalistului ucrainean Dmitrii Gordon la adresa poporului rus în cadrul emisiunii Ora Expertizei. Intervențiile moderatorului în context au lipsit. Jurnal TV consideră că nu a încălcat legislația în acest caz.

Gestul episcopului de Bălți și Fălești Marchel, care și-a decorat parbrizul mașinii cu panglica „Sfântul Gheorghe”, utilizată de armata rusă drept simbol al războiului, este în vizorul poliției, informează nordnews.md. Acum o săptămână, jurnaliștii portalului au publicat un reportaj la acest subiect. Cazul a avut loc marți, 26 aprilie, la

Pe 9 mai și nu doar, autoritățile vor cerceta toate persoanele care vor purta panglica negru-oranj „Sfântul Gheorghe”, în afară de cei care o au pe medalii și ordine legate de al Doilea Război Mondial. Nu există excepții și, inclusiv, demnitarii de stat, vor fi amendați dacă încalcă legea. Declarațiile

Redactorul-șef al ziarului „Parma-Novosti” din Rusia, Iana Ianovskaya, a fost amendată cu 50 000 ruble (circa 500 euro) pentru un editorial despre războiul din Ucraina, publicat pe 9 martie. Instanța de judecată a decis că jurnalista a „discreditat acțiunile armatei ruse în afara țării”, scrie ProPerm („Про Пермь”). Aceasta va

Ex-redactorul postului de televiziune „Pervîi Kanal” din Rusia, Marina Ovsiannikova, riscă încă o amendă. O instanță din Moscova a înregistrat protocolul cu privire la dosarul despre „discreditarea armatei ruse”, scrie Novaya Gazeta, cu referire la site-ul judecătoriei. Marina Ovsiannikova riscă o amendă de la 30 000 la 50 000 de

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat postul de televiziune RTR Moldova cu 10.000 de lei pentru că nu a echilibrat o știre cu opinia reprezentanților Ucrainei la acuzațiile militarilor ruși despre incendiul de la Centrala Nucleară din Zaporojie. De asemenea, RTR Moldova a fost sancționat cu 16.000 de lei pentru două

O locuitoare a Moscovei a fost amendată cu 30 000 ruble (circa 260 euro) pentru că purta o căciulă galben-albastră și o inimioară în culorile Ucrainei, informează „Setevîi svobodî”, un proiect de acordare a asistenței juridice. Forțele de ordine au argumentat că femeia „a demonstrat, într-un loc public, articole de

Posturile de televiziune RTR Moldova și NTV Moldova au fost amendate pentru felul cum au reflectat evenimentele din Ucraina, în contextul războiului. Decizia a fost luată pe 17 martie, în ședința Consiliului Audiovizualului (CA), informează portalul Media-Azi.md CA a amendat postul de televiziune RTR Moldova cu 10.000 de lei pentru

O femeie din orașul Tighina, controlat de administrația nerecunoscută de la Tiraspol, a fost amendată cu 5 200 de „ruble transnistrene” și riscă să fie decăzută din drepturi părintești. Totul după ce, acum câteva luni, copilul său de doi ani a fost găsit în stradă, fără supraveghere și dezbrăcat. În

Posturile de televiziune NTV Moldova și Primul în Moldova au fost amendate pentru reflectarea unilaterală a evenimentelor din Ucraina. Decizia a fost luată de Consiliul Audiovizualului, în cadrul ședinței din 11 martie. Mai precis, aceste posturi au difuzat puctul de vedere al Moscovei, nu și cel al Kievului. CA a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x