ani

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo cere Autorității Naționale de Integritate (ANI) să investigheze averea lui Adrian Popenco, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii capitalei. Reacția vine în urma unei investigații publicate pe 25 noiembrie de portalul Anticorupție. „Procuratura Generală este interesată ca toate aspectele vizate în respectivul material jurnalistic să fie examinate și

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința rectorului Universității Agrare din Moldova, Liviu Volconovici. Potrivit ofițerilor de integritate, acesta ar fi ignorat conflictul de interese și a semnat șase acte administrative în privința fiilor săi. Aflându-se în calitate de rector a universității, subiectul a semnat

Vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi, Alexandru Nastas, ar fi implicat în 11 situații de conflict de interese real nesoluționate. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința acestuia pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Totodată, pe numele vicedirectorului a fost pornită și o

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința fostului șef al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău, Sergiu Borozan. Acesta ar fi admis un conflict de interese. În sesizarea înregistrată la Cancelaria ANI se menționează că ”subiectul vizat a avut interese personale

Conflict de interese la primăria din Basarabeasca. Primarul Valentin Cimpoeș ar fi semnat ordine de plată în sumă de 80 mii de lei cu o firmă fondată de mama sa. Despre aceasta a anunțat Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat încălcarea regimului juridic. Potrivit sesizării ANI, primarul a

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat procedura de control privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința deputatului PSRM Vladimir Odnostalco. Despre acest lucru a anunțat deputatul Platofrmei Demnitate și Adevăr Iurie Reniță, pe pagina sa de Facebook. Parlamentarul Iurie Reniță a publicat

Un primar din raionul Hâncești și doi consilieri locali din raioanele Hâncești și Cahul, riscă să fie decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcţie publică, inclusiv mandatul de primar sau consilier local, pentru o perioadă de 3 ani. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis trei acte de

Autoritatea Națională de Integritate a emis două acte de constatare în privința unui fost consilier local din Consiliul raional Criuleni, actualmente – șefă a direcției educație Criuleni și a secretarei Consiliului comunal Pruteni din raionul Fălești, care s-au aflat în stare de incompatibilitate. Potrivit ANI, fosta consilieră din cadrul Consiliul

Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Vasile Năstase solicită Autoritatății Naționale de Integritate (ANI) să verifice veniturile fostului șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Vasile Botnari. Într-o scrisoare adresată președintei ANI Rodica Antoci, deputatul Platformei DA Vasile Năstase solicită investigarea „minuțioasă” a veniturilor lui Vasile Botnari, sursele de

Deputatul fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr (DA) Iurie Reniță a expediat trei sesizări adresate președintei Autorității Naționale de Integritate (ANI) Rodica Antoci, cu solicitarea de a verifica averea declarată de către parlamentarii socialiști Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Corneliu Furculiță. Într-o postare publicată pe 8 septembrie pe pagina sa de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x