Prima misiune lunară din istoria modernă a Rusiei a fost lansată cu succes de pe cosmodromul Vostocinîi a regiunii Amur, în încercarea de a fi prima ţară care să aterizeze la Polul Sud Lunar. Printre obiectivele misiunii este explorarea resurselor, inclusiv a apei, scrie Meduza. Vehiculul de lansare „Soiuz-2.1b” cu
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în cadrul ședinței din 21 iulie, tarife mai mari pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor uzate pentru anul 2023. Astfel, consumatorii casnici deserviți de S.A. „Apă-Canal Leova” vor achita pentru
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a prezentat rezultatele unui control efectuat la întreprinderea municipală „Apă-Canal Chișinău”, menționând că a identificat o gestionare ineficientă a contractelor, depășirea valorilor cheltuielilor, inclusiv lipsă de acțiuni pentru reducerea pierderilor de apă în sistem. ANRE a menționat că va remite raportul Procuraturii Generale.
Tânărul de 19 ani Suleman Dawood, care a murit în submersibilul Titan, își luase cubul Rubik cu el pentru că voia să doboare un record mondial, a declarat mama sa pentru BBC. Suleman Dawood aplicase la Guinness World Records, iar tatăl lui, Shahzada, care a murit şi el, luase un
O nouă tragedie în regiunea transnistreană. Un băiat de 16 ani și-a pierdut viața în râul Nistru. Potrivit postului de televiziune TSV din Transnistria, minorul s-a scufundat în apă, fără a ști să înoate. Acum este căutat de scafandri. Băiatul de 16 ani se odihnea în după amiaza zilei de
Moscova a venit cu o reacție după ce barajul Nova Khakova din regiunea ucraineană Herson a fost aruncat în aer, provocând, în consecință, inundații masive. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că distrugerea barajului este un „sabotaj” de care s-ar face vinovată Ucraina. Scopul acestei acțiuni, potrivit lui
Municipiul Cahul va primi 10 milioane de euro, resurse nerambursabile suplimentare, pentru implementarea proiectului „Aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Cahul”. Un acord suplimentar în acest sens a fost semnat de Ministerul Finanțelor, municipiul Cahul și Banca de Dezvoltare a Germaniei (KfW). Astfel, acordul semnat astăzi de autorități vine
O conductă termică care s-a spart a provocat inundații chiar în inima Chișinăului. Termoelectrica informează că defecțiunea a fost lichidată cu succes, însă echipa de intervenție a lucrat de la ora 22:00 până la ora 4:00. Echipa de specialiști de la Termoelectrica a intervenit pe str. Alexei Șciusev, tronsonul cuprins
Viceprimarul municipiului Chișinău Irina Gutnic declară că pe 3 februarie, reprezentanții Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au venit la sediul Apă-Canal Chișinău în control inopinat. Gutnic menționează că cei de la Apă-Canal au fost deschiși și au asigurat tot suportul reprezentanților Agenției. Totodată, ea spune că dacă ANRE
În satul Bușila din raionul Ungheni a fost construită o centrală electrică fotovoltaică, care va alimenta stația de aprovizionare cu apă din localitate. Proiectul a fost implementat în cadrul Programului național „Satul european”. Centrala are o capacitate de 80 de kW. Potrivit reprezentanților Parlamentului Republicii Moldova, capacitatea centralei este suficientă