Sportivul din Republica Moldova Radu Lefter, militar al Armatei Naționale, a devenit campion european. El a obținut medalia de aur la Campionatul European de Lupte rezervate vârstei sub 23 de ani. Sportivul l-a învins, în ultimul act al categoriei de greutate de până la 97 kg, pe rusul Soslan Dzhagaev
Armata Moldovei a primit 4 000 de truse medicale individuale, 12 000 de garouri și 60 de truse medicale colective din partea Alianței Nord-Atlantice. Echipamentele medicale valorează 700.000 de mii de euro și vor ajunge în unitățile militare. Reprezentanții Ministerului Apărării au declarat, pe 25 aprilie, că Armata Națională a
Republica Moldova va procura încă un radar aerian, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE). Contractul a fost semnat la Chișinău, anunță Ministerul Apărării. Ministrul Anatolie Nosatîi susține că noul radar, care urmează să fie livrat Armatei Naționale, va îmbunătăți monitorizarea spațiului aerian al țării. Contractul privind achiziționarea noului radar
Agenția Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu a Ministerului Apărării a lansat procedura de achiziție a sute de kilograme de „croissante cu umplutură de ciocolată”, pentru necesitățile Armatei Naționale. Potrivit platformei achiziții.md, croissantele cu ciocolată urmează să ajungă în zece unități militare din țară. Este vorba, mai exact, de unitățile militare
Două femei din Armata Națională vor participa, în premieră, în misiunea Forței Interimare a Națiunilor Unite (UNIFIL), în Liban, informează Ministerul Apărării. Printre acestea se regăsește și sergent clasa II, Tatiana Tiosa, care face parte din Armată de 7 ani. „Mereu am visat să merg într-o misiune. Întotdeauna m-am gândit
Moldovenii sunt îndemnați de Guvern să nu se lase provocați de imaginile, care ajung în spațiul public, cu deplasarea tehnicii militare. Autoritățile au remarcat, în ultima perioadă, falsuri cu privire la exercițiile comune desfășurate de către militarii moldoveni, americani și români. Prin urmare, Guvernul a declarat că imaginile „în unele
Prim-ministrul Dorin Recean susține că neutralitatea Republicii Moldova este „doar un instrument de politică externă”. Oficialul este de părere că statutul, consfințit în Constituție, nu trebuie și nu poate împiedica Armata Națională să se dezvolte. „Deceniile de neglijență s-au încheiat” – a declarat șeful Cabinetului de miniștri pe 4 septembrie,
Diurna pacificatorilor Armatei Naționale din Forțele Mixte de Menținere a Păcii din Zona de Securitate a fost majorată, de la 100 – la 200 de lei pe zi. Decizia a fost luată pe 30 august, de Guvern. Cabinetul de miniștri a susținut, în cadrul ședinței, proiectul de hotărâre privind modificarea
Peste 30 de militari și șapte unități de tehnică din dotarea Armatei Naționale au intervenit, în sprijinul autorităților publice, la transportarea ajutorului destinat pentru cetățenii afectați de intemperiile din luna iulie curent. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării, în perioada 29-30 iulie, la solicitarea autorităților și Comisiilor locale pentru
Uniforma militară a fectivului Armatei Naționale va suporta modificări. Potrivit proiectului înaintat de Ministerul Apărării, schimbarea a fost condiţionată de mediu de securitate regională ca rezultat al unui deziderat amplu privind utilitatea echipamentului individual al luptătorilor, bazat pe lecţiile identificate de către armata ucraineană. Totodată, modificarea uniformei va asigura un