Proiectul Manifest are drept scop promovarea literaturii românești, astfel implicând toate formele de artă, luni, 18 martie au avut loc 2 art performance-uri care fac parte din spectacolul-concert. În parcul ,,Afganez” a avut loc un număr coregrafic, montat pe muzica compozitorului Elias Tadeus. Artiștii de la Voices, împreună cu coregraful
Oaspeții Festivalului «DescOperă» vor avea parte, și în acest an, pe lângă concertele de muzică clasică, de mai multe activități desfășurate pe teritoriul Rezervației Cultural — Naturale «Orheiul Vechi». Acolo au fost amenajate câteva zone de agrement, unde oamenii se vor putea relaxa și savura un pahar cu vin sau
Festivalul «DescOperă», a șasea ediție, va reuni pe scena din Rezervația Cultural — Naturală «Orheiul Vechi» peste 300 de artiști din Moldova, România și Ucraina. În prima zi de festival, pe 16 iunie, în scenă va răsuna opera «PAIAȚE» de Ruggero Leoncavallo, sub bagheta lui Nicolae Dohotaru, director și dirijor
În perioada 16 — 18 iunie, Rezervația Cultural — Naturală «Orheiul Vechi» va fi din nou gazda festivalului «DescOperă» — unicul festival de muzică clasică în aer liber din Europa de Est. În premieră, «DescOperă» va fi în formatul Chișinău-Odesa-Iași, un triunghi al solidarității, un triumf al artei lirice! Evenimentul
Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, NewsMaker relansează proiectul special „Citește, Moldova!”. În două limbi vorbim despre lectură și cărțile preferate. Iar astăzi vă propunem să citim împreună cu colega noastră, redactor de știri NM Malvina Cojocari – „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Bachman. Proiectul special „Citește,
Un bărbat de 63 de ani, în trecut paznic al Centrului „Elțin” din Ekaterinburg, a fost obligat de instanța de judecată să lucreze 180 de ore în folosul comunității și să viziteze psihiatrul. Totul după ce, în decembrie anul trecut, acesta a desenat cu pixul o lucrare a elevei celebrului
Pe 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii, toți doritorii de a vizita Muzeul Național de Artă al Moldovei vor avea acces gratuit de la ora 18 :00 până la ora 22:00. Astfel, iubitorii de artă pot vizita atât colecțiile permanente de Artă Religioasă, Universală și Națională, cât și cele
Mai multe sculpturi și gravuri realizare de artistul spaniol Salvador Dali au fost furate dintr-un muzeu din Stockholm, scrie Novaya Gazeta, cu trimitere la publicația Aftonbladet, joi, 30 ianuarie. Potrivit jurnaliștilor, au dispărut între 10 și 12 opere de artă. Semnalul de alarmă a fost dat la ora locală 4.00.