asp

Toți cetățenii care au nevoie de pașaport în regim de urgență, inclusiv pentru călătorii de vacanță, primesc actele fără întârziere, a declarat directorul Agenției Servicii Publice (ASP) Mircea Eșanu. La fel, el a adăugat că persoanele care au o dovadă de călătorie vor fi deservite în mod prioritar. Eșanu a

Potrivit datelor oficiale, în Registrul de stat al populaţiei sunt luate la evidență 534 de persoane cu vârsta peste 100 de ani, cetăţeni ai Republicii Moldova. Dintre aceștia, 291 de persoane sunt înregistrate la domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova. Cu o informație în acest sens au venit pe 2 iunie,

Agenția Servicii Publice va organiza procedura de achiziție de urgență pentru procurarea blanchetelor de pașapoarte, a laminatului holografic securizat și a serviciilor software, necesare pentru producerea actelor de identitate. O decizie în acest sens a fost aprobată, pe 23 mai, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Reprezentanții Guvernului

O funcționară din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) și o femeie din Tighina au fost reținute de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, cu puțin timp în urmă. Acestea sunt cercetate pentru organizarea unei scheme, prin care ar fi acordat acte de identitate moldovenești false unor cetățeni străini. Potrivit CNA, în

Începând cu ziua de astăzi, 10 mai, vor fi puse în aplicare noile prevederi ale Regulamentului privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere. Principalele modificări vizează și desfășurarea probei practice pentru candidații de obținere a permisului de conducere categoria B.

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță cetățenii că în perioada de 4-11 mai este sistată primirea cererilor de perfectare a buletinelor de identitate, a pașapoartelor, a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare pentru vehicule, în regim de urgență. ASP invocă probleme tehnice. Cetățenii care au depus cererile până pe

Agenția Servicii Publice (ASP) afirmă că acordă tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, pornit în baza articolului 327 „abuzul de putere sau abuz de serviciu”. Reacția vine după ce, oamenii legii au desfășurat o serie de percheziții, dintre care o parte au

UPDATE (10:27) Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI declară că cele 50 de percheziții sunt efectuate la domiciliile, birourile de serviciu și automobilele foștilor și actualilor angajați ai ÎS „CRIS REGISTRU” şi Agenţiei Servicii Publice. La moment au fost reținute 5 persoane. Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS,

Un angajat al Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat a fost depistat de polițiști băut la volan. Acesta a refuzat să fie testat alcoolscopic „chiar dacă era vizibil în stare de ebrietate”, adaugă Poliția Republicii Moldova. În total, potrivit oamenilor legii, în ultimele 24 de ore, 12 șoferi au fost

Modelul internațional, originar din Republica Moldova, Xenia Deli, alături de Ilan Șor, este beneficiara unui pașaport moldovenesc făcut la distanță. Informația a fost comunicată de șeful Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Reprezentantul Agenției mai spune că în urma unei analize s-a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x