au părăsit

Partidului Social Democrat European (PSDE, fostul PDM) anunță că, în urma „presiunilor”, mai mulți membri ai Organizației Teritoriale Hâncești PSDE au părăsit formațiunea și se alătură Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Potrivit ex-președintelui de onoare al PDM Dumitru Diacov, este vorba despre 16 primari, președintele raionului Hâncești Iurie Levinschi și

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au părăsit ședința de astăzi a Parlamentului, cu puțin timp înainte ca președintele Radei Supreme a Ucrainei să vină în plenul legislativului, unde a susținut un discurs. Deputatul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, a calificat gestul opoziției parlamentare ca fiind „rușinos”.

Fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a părăsit ședința Parlamentului din 24 noiembrie. Se întâmplă după ce mai multe inițiative propuse de BCS, printre care și scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind prelungirea stării de urgență, nu au fost susținute de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS),

Postul rus de televiziune „TNT” a suspendat filmările pentru emisiunile de comedie. Unul din motivele invocate, ar fi plecarea din Federația Rusă a comedianților, informează Baza. Potrivit sursei citate, schimbările au început după ce Tina Kandelaki a preluat în luna februarie conducerea. Aceasta ar fi decis să difuzeze pe post

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x