parlament.md

Comuniștii și socialiștii, nemulțumiți că PAS nu a susținut excluderea proiectului privind prelungirea stării de urgență, au părăsit ședința Parlamentului

Fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a părăsit ședința Parlamentului din 24 noiembrie. Se întâmplă după ce mai multe inițiative propuse de BCS, printre care și scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind prelungirea stării de urgență, nu au fost susținute de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care deține majoritatea parlamentară. 

În debutul ședinței, deputatul socialist Vlad Batrîncea a declarat că BCS propune excluderea proiectului de hotărâre privind prelungirea stării de urgență de pe ordinea de zi.

„Fracțiunea comuniștilor și socialiștilor propune excluderea din ordinea de zi a ședinței de astăzi a proiectului nr. 410 din 22 noiembrie, curent, care prevede prelungirea stării de urgență în Republica Moldova. Știmați colegi, această situație deja nu mai este nici amuzantă. S-au depășit toate normele legale și de bun simț cu această stare de urgență, mai bine de 2 ani. Constatăm că comisia care gestionează această stare de urgență a depășit cu mult mandatul oferit de Parlamentul Republicii Moldova, ceea ce constituie o încălcare gravă a prevedirilor legale. Comisia respectivă a substituit și activitatea Comisiei Electorale Centrale, și a procuraturii, și a justiției, și a instanțelor de judecată. (…) Doi. Noi am întegistrat proiectul de hotărâre prin care solicităm ieșirea imediată, necondiționată, din starea de urgență și revenirea la normalitate, cu sarcina Parlamentului de a revizui toate deciziile aprobate de comisia privind stări excepționale”, a spus el.

Ulterior, inițiativa a fost supusă votului. Aceasta a acumulat 22 de voturi „pentru” , 51 – „împotrivă” și 14 abțineri. Dat fiind faptul că nu a obținut număr majoritar de voturi, inițiativa nu a fost exclusă de pe ordinea de zi.

În continuare, depuatații BCS au propus audierea reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale referitor la procedura de înregistrare online privind compensarea facturilor pentru sezonul rece, a premierului Recean în legătură cu  protestele fermierilor și a ministrului Infrastructurii Andrei Spînu în legătură cu protestele transportatorilor. Nici aceste propuneri nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi incluse pe ordinea de zi.

Astfel, deputatul comunist Constantin Starîș a anunțat că fracțiunea BCS părăsește ședința legislativului, în semn de protest față de faptul că majoritate parlamentară nu susține inițativele acesteia.

***

În context, precizăm că, pe 22 noiembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de urgență pentru următoarele 30 de zile. Motivele invocate care fac necesară această măsură sunt „incertitudinea privind evoluția” invaziei ruse din Ucraina și operațiunile subversive ale Rusiei în spațiul informațional din țara noastră. Astfel, un reprezentant al Guvernului urmează să vină astăzi în plenul Parlamentului pentru a cere deputaților să adopte proiectul.

Starea de urgență în Republica Moldova a fost introdusă din 24 februarie 2022 – zi în care Rusia și-a început invazia asupra Ucrainei – pe un termen de 60 de zile. Ulterior, aceasta a fost prelungită de fiecare dată pentru încă 60 de zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu, la Helsinki: „O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă”

Președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova intenționează să-și consolideze cooperarea cu Finlanda în domeniul securității și al rezilienței și mizează pe sprijinul Helsinkiului pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său finlandez, Alexander Stubb, care a avut loc pe 2 octombrie, la Helsinki.

„Avem multe de învățat de la Finlanda: de la modelul vostru de securitate integrată, de la pregătirea civililor și de la calmul pe care îl oferă faptul că ești pregătit. De aceea, am propus instituirea unui dialog structurat între Republica Moldova și Finlanda cu privire la reziliență”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat că Republica Moldova își dorește să avanseze în procesul de aderare la UE, menționând că, în acest an, țara a deschis oficial primele capitole de negociere.

„Facem reforme și îndeplinim, pe merit, fiecare condiție. Contăm pe sprijinul Finlandei pentru a face următorii pași în această toamnă”, a spus șefa statului.

Potrivit Maiei Sandu, alegerea europeană a Republicii Moldova are și o dimensiune de securitate, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

„Cei 1 200 de kilometri de frontieră ai Republicii Moldova cu Ucraina fac parte din aceeași frontieră estică a Europei. Aderarea noastră consolidează securitatea atât a Ucrainei, cât și a Uniunii Europene. O Moldovă europeană securizează flancul sud-vestic al Ucrainei și consolidează stabilitatea la frontiera estică a UE. O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a vorbit și despre presiunile de securitate cu care se confruntă Republica Moldova. Potrivit acesteia, în acest an, drone rusești au pătruns de peste 45 de ori în spațiul aerian al țării, iar opt astfel de incidente au avut loc în ultima săptămână.

Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova își consolidează capacitățile de apărare și securitate, inclusiv prin investiții în apărarea antiaeriană, modernizarea armatei și combaterea atacurilor cibernetice și a manipulării informaționale.

„Răspunsul nostru este să devenim mai puternici. Investim în apărarea antiaeriană, ne modernizăm armata și majorăm cheltuielile pentru apărare. Ne consolidăm capacitățile de a combate manipularea informațională și atacurile cibernetice și de a ne proteja alegerile”, a spus președinta.

În același timp, Maia Sandu a evidențiat progresele în domeniul energetic, afirmând că Republica Moldova a trecut de la o dependență de 100% de gazul rusesc la zero.

„Am trecut de la o dependență de 100% de gazul rusesc la zero, iar până la sfârșitul acestui an, sursele regenerabile vor reprezenta 30% din capacitatea instalată de producere a energiei electrice. Astfel, am eliminat cea mai puternică pârghie pe care Rusia o avea asupra noastră”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a mulțumit Finlandei pentru sprijinul acordat Ucrainei și a subliniat că rezistența acestei țări este importantă și pentru securitatea Republicii Moldova. „În cele din urmă, rezistența Ucrainei este cea care protejează pacea Republicii Moldova”, a spus ea.

Președinta a mai afirmat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă pentru Republica Moldova nu doar un obiectiv politic și economic, ci și un element important pentru securitatea țării.

„Ceea ce ne dă putere să mergem înainte, în pofida șocurilor energetice, a unui război la hotar și a presiunilor asupra economiei, este hotărârea noastră de a adera la Uniunea Europeană – o uniune în care țările se sprijină și se protejează reciproc”, a declarat Maia Sandu.

***

Amintim că Maia Sandu efectuează astăzi, 2 octombrie, o vizită de lucru în Finlanda.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: