Un aparat performant de ultrasonografie și 2 000 de fiole de Trastuzumab, preparat folosit pentru tratamentul pacienților care au cancer, au fost oferite Institutului Oncologic. Donația a fost făcută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu suportul Uniunii Europene și al Guvernului Canadei. Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că aparatul
Moldoveanul care a murit pe muntele Everest era din Călărași, iar în ultima perioada locuia cu familia în Italia. Precizările au fost făcute de o locuitoare a raionului Călărași. Aceasta a adăugat că bărbatul avea o pasiune pentru munți și a dorit „tot mai sus să ajungă”. De menționat că
Primăria Șoldănești va primi 8,4 milioane de lei, care vor fi alocați din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru reparația unui bloc de locuit din oraș. O deciziei în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale, în cadrul ședinței din 17 mai. Clădirea vizată, dată în exploatare
15 milioane de lei vor fi alocate pentru finanțarea a 26 de proiecte în perimetrul Zonei de Securitate. În acest sens, Guvernul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023. Lista proiectelor ce urmează a fi finanțate a fost aprobată de către Comisia de selectare împuternicită, în
În 2022, unii deputați din Parlamentul Republicii Moldova s-au ales cu un venit de peste 500 mii lei. Printre aceștia sunt Oleg Canațui, Qatrawi Ersilia, Gheorghe Ichim și Artemie Cătănoi. Parlamentul a publicat sumele totale a veniturilor achitate deputaților în anul 2022. Cele mai mari venituri le-au ridicat următorii deputați:
Doi tineri din Moldova s-au dat drept taximetriști și au propus unor străini să-i transporte la destinație. Pe drum, aceștia au schimbat traseul și în apropiere de Bubuieci i-au lăsat fără bani, telefoane mobile și valize. În total, potrivit oamenilor legii, patru tineri au fost implicați la ilegalitate. Tinerii sunt
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii persoane fizice cetățeni despre posibilitatea verificării în regim online a existenței obligației fiscale de achitare a impozitului pe venit. Pentru verificare este necesar de efectuat următorii pași: Pasul 1: accesați SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe portalul www.sfs.md; Pasul 2: accesați butonul „Autentificare”;
O elevă a unei școli de Poliție din România a găsit în toaleta unei benzinării un rucsac cu 1 400 de euro și mai multe acte. Viitoarea polițistă a făcut mici cercetări, a găsit proprietara și i-a returnat rucsacul, scrie adevarul.ro. Proprietara este o femeie din Republica Moldova. Inspectoratul de
Poliția Republicii Moldova a atenționat repetat cetățenii, pe 13 aprilie, despre schema de estorcare de bani și înșelăciune a cetățenilor. Schema se referă la apeluri telefonice, prin care se încearcă obținerea resurselor financiare prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate a produs un accident rutier în urma
Banca Mondială va oferi Republicii Moldova un suport financiar în valoare de 211 milioane de dolari SUA pentru diverse programe sociale și economice La ședința din 12 aprilie, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor pentru acordarea resurselor financiare sub formă de grant și de împrumut.