баннер

Un banner cu mesaj împotriva actualului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, a fost instalat ilegal pe o clădire din Chișinău. După ce pe rețelele de socializare au fost distribuite imagini cu acesta, poliția l-a scos. Pe peretele unui bloc de locuit din sectorul

Pictura murală „Visul Olimpic” din centrul Chișinăului, dedicată sportivilor care au reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost vopsită, parțial, deasupra, iar apoi acoperită cu un banner cu mesaj în susținerea parcusul european al țării de către agenția de publicitate Neorama. Fondatorul și directorul companiei, Alexandru

Președinta „Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE) Arina Spătaru a publicat imagini video în care gătește clătite pe fundalul unui banner cu denumirea formațiunii politice pe care o conduce. În înregistrările video, publicate pe Facebook, politiciana este asistată în proces de o altă persoană. (UPDATE) Într-un comunicat publicat pe

Bannerul Partidului „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), cu sloganul „În timp ce alții vorbesc, noi facem”, a fost făcut public, la diferență de câteva ore, pe paginile de Facebook ale primarului de Chișinău, Ion Ceban, tot el lider al MAN; deputatului neafiliat Gaik Vartanean și a purtătoarei de cuvânt a Primăriei

În cadrul Marșului Victoriei și acțiunii „Regimentul Nemuritor, organizat de Partidul „ȘOR” și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), oamenii au adus un banner cu fotografia celui mai cunoscut dictator sovietic, Iosif Visarionovici Stalin. Iosif Visarionovici Stalin a fost secretar general al partidului comunist sovietic din 1922 până în 1953.

În timp ce primăria municipiului Chișinău a declarat „război” publicității exterioare, pe una dintre străzile capitalei au apărut panouri noi de publicitate. Concurenții au presupus că firmele care au instalat panourile sunt „într-o situație privilegiată”. Iar cei din companiile respective susțin că instalarea acestor panouri „este ceva de genul performance”

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x