biserică

Începând cu 5 iunie se permite oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor, însă cu respectare anumitor reguli. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică. Mai exact, este vorba despre următoarele măsuri: – Organizarea și efectuarea, până la reluarea oficierii slujbelor, a curățeniei

Președintele Igor Dodon a îndemnat oamenii să meargă la biserică, în pofida pandemiei de COVID-19. Îndemnul a fost făcut în cadrul vizitei pe care a întreprins-o pe 20 mai în raionul Drochia, pentru postul de televiziune local. „Omul care are credință în suflet, acest om are viitor și își stimează

Statul nu va aloca bani din bugetul de stat pentru a acorda ajutor Mitropoliei. Declarația a fost făcută de către președintele Igor Dodon, pe 14 aprilie, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4. „Nu poate statul să acopere astfel de cheltuieli. La noi biserica este

Oamenii legii au verificat toate bisericile din țară și în trei lăcașe sfinte s-au oficiate slujbe bisericești. În acest sens, poliția a întocmit procese contravenționale. Cel puțin, despre acest lucru se anunță într-un comunicat al guvernului, publicat astăzi, 7 aprilie. În cadrul ședinței Centrul Unic de Comandă a stării de

Mai mulți preoți din raionul Soroca au fost amendați cu 22 500 de lei, pentru că au oficiat slujbe divine sâmbătă și duminică, 4 și 5 aprilie. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Soroca, Svetlana Talpă. Astfel, doi preoți din satul

Episcopul de Ungheni și Nisporeni a decis să se implice în lupta cu pandemia de coronavirus de tip nou. Însoțit de doi clerici, acesta a realizat un tur al Republicii Moldova, cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni. Aceștia au luat cu ei două icoane, una dintre care conține 43

Un preot din municipiul Soroca a fost amendat pentru că a oficiat slujbe divine, în pofida interdicției impuse de autorități. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă. Potrivit oamenilor legii, preotul a oficiat slujba divină pe 22 martie, sfidând astfel prevederile

Premierul Ion Chicu a anunțat că slujbele la biserici se pot face doar în spațiu liber și cu respectarea normelor de protecție. Mai mult, reprezentanții forțelor de ordine vor supraveghea ca acest proces să decurgă fără încălcări. Declarațiile aparțin premierului Ion Chicu și au fost făcute în cadrul unui briefing

Mitropolia Moldovei anunță că toate bisericile rămâne deschise, iar unele slujbe religioase se vor desfășura în aer liber. Potrivit unui comunicat de presă publicat luni, 16 martie, măsurile au fost luate după consultările cu reprezentanții guvernului. „Urmare consultărilor ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Moldova cu membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate

Cinci ucraineni din orașul Radomișli, regiunea Jitomir, din Ucraina, s-au adresat la medic cu temperaturi înaltă. Potrivit agenției UNIAN, toți sunt enoriași care au frecventat biserica împreună cu femeia care a murit vineri din cauza coronavirusului de tip nou. Astfel, potrivit jurnaliștilor ucraineni, trei dintre cei cinci pacienți sunt în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x