Un ex-funcționar al Agenției Servicii Publice (ASP) și un om de afaceri, care erau anunțați în căutare, au fost localizați de procurorii anticorupție. Pe 19 și 20 iunie acestora le-au fost înaintate învinuirile și au fost audiați pe marginea circumstanțelor cazului. Procuratura Anticorupție informează că, după efectuarea acțiunilor procesuale, față
Procuratura Anticorupție anunță că, în comun cu ARBI, în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a aplicat sechestre suplimentare, în valoare de peste 1 milion de lei, pe bunuri care aparțin figuranților în cauza penală denumită generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte”. În cadrul aceluiași dosar, Procuratura Anticorupție a aplicat sechestre
Patru figuranți din dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au obținut mandate de arest preventiv. Decizii în acest sens au fost luate de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit PG, procurorii anticorupție s-au adresat în instanță după ce suspecții nu s-ar fi prezentat la
Agenția Servicii Publice va organiza procedura de achiziție de urgență pentru procurarea blanchetelor de pașapoarte, a laminatului holografic securizat și a serviciilor software, necesare pentru producerea actelor de identitate. O decizie în acest sens a fost aprobată, pe 23 mai, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Reprezentanții Guvernului
Compania „Polska Wytwornia Papierow Wartosciowych”, controlată de Trezoreria Poloniei, a fost desemnată câștigătoare a licitației de procurare a blanchetelor utilizate la perfectarea actelor, anunțată repetat de către Agenția Servicii Publice. Licitația inițiată în aprilie 2021 de fosta conducere a agenției a fost anulată în urma unei verificări efectuate de Corpul
UPDATE (10:27) Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI declară că cele 50 de percheziții sunt efectuate la domiciliile, birourile de serviciu și automobilele foștilor și actualilor angajați ai ÎS „CRIS REGISTRU” şi Agenţiei Servicii Publice. La moment au fost reținute 5 persoane. Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS,
Procuratura Generală a dispus pornirea urmăririi penale sub acuzația de abuz în serviciu în baza adresării depuse de premierul țării Natalia Gavrilița cu privire la acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și Agenției Servicii Publice. Informația a fost confirmată pe 22 octombrie de conducerea instituției.
Agenția Servicii Publice (ASP) a venit cu precizări referitor la licitația de achiziționare a blanchetelor pentru actele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare. Se întâmplă după ce deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, a solicitat anularea licitației. Acesta a spus că „suma este prea mare și