Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că a luat act de decizia Curții de Apel Nord, care a anulat alegerile pentru funcția de primar în comuna Boldurești și a obligat autoritatea electorală să organizeze votarea repetată în termen de două săptămâni. Membrii CEC urmează să se întrunească luni, 7 iulie, în
Cetățenii Republicii Moldova din Federația Rusă conduc detașat, și în acest an, în topul înregistrărilor prealabile pentru alegerile din toamnă – peste 1.678 de cereri au fost depuse deja pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC). Cifra se schimbă de la oră la oră. Prin comparație, în Statele Unite, care ocupă
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a luat act de hotărârea Judecătoriei Ungheni privind anularea rezultatelor turului doi al alegerilor locale noi din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, precum și invalidarea mandatului de primar al lui Nicanor Ciochină. Totuși, instituția subliniază că decizia instanței poate fi pusă în aplicare doar
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat Blocul „Alternativa” în calitate de bloc electoral, în vederea participării la alegerile parlamentare din această toamnă. Decizia a fost aprobată la ședința CEC din data de 25 iunie. Proiectul de hotărâre privind înregistrarea Blocului electoral „Alternativa” a fost aprobat cu 8 voturi pentru. Documentul
Liderii Blocului „Alternativa” – Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu – au depus astăzi, 20 iunie, la Comisia Electorală Centrală (CEC), actele necesare pentru înregistrarea blocului în vederea participării la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Primarul Chișinăului și liderul Partidului „Mișcarea Alternativa”, Ion Ceban, a declarat că
Comisia Electorală Centrală a aprobat, pe 18 iunie, programul calendaristic pentru organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Perioada electorală va începe pe 14 iulie, iar campania electorală propriu-zisă va demara pe 29 august. Candidații la funcția de deputat își vor putea depune actele pentru înregistrare în perioada 20 iulie
Blocul Alternativa a organizat pe 17 iunie un protest la Comisia Electorală Centrală (CEC) față de proiectul Regulamentului privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale. Formațiunea susține că în document au fost introduse două prevederi care are avea drept scop împiedicarea candidării sale la alegerile parlamentare din această toamnă. Președinta
Serghei Bulicanu, care a pierdut la limită la Boldurești în fața lui Ciochină, a depus o nouă contestație la CEC. De această dată, a solicitat anularea deciziei Consiliului electoral al circumscripției electorale Boldurești, care pe 10 iunie a validat alegerile. El a declarat că au avut loc încălcări „care au
Partidul Socialiștilor a organizat joi, 12 iunie, o acțiune de protest în fața sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC). Participanții au scandat împotriva manipulării procesului electoral și imixtiunilor externe. De asemenea, protestatarii au acuzat CEC că ar participa la „falsificarea alegerilor”. Într-un comentariu pentru NewsMaker, CEC a catalogat acuzațiile drept „nefondate”.
Blocul Alternativa a organizat pe 9 iunie un protest la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC). Formațiunea susține că autoritatea electorală că ar fi subordonat Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) și ar „pune piedici” opoziției. De cealaltă parte, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a respins acuzația, subliniind că Comisia Electorală