Programul de activitate al guvernului condus de Ion Chicu a fost publicat astăzi, 21 noiembrie, pe site-ul executivului. Acesta vizează perioada de până la alegerile prezidenţiale din toamna anului 2020 şi reflectă viziunea cabinetului de miniștri referitor la acţiunile cu caracter imediat, se arată în document. „Setul de obiective imediate,
De la 1 ianuarie 2020 Rusia va micșora prețul la gazul livrat Republicii Moldova cu 50 de dolari pentru o mie de metri cubi. Totodată, Moscova este gata să deschidă și o linie de credit în sumă de jumătate de miliard de dolari pentru proiectele infrastructurale din Republica Moldova. Anunțul
Chicu la Moscova: vor curge banii acum din Est? Premierii Rusiei și Moldovei, Medvedev și Chicu au vorbit în unison, la întrevederea de la Moscova, despre necesitatea de a «recupera posibilitățile ratate» din cauza răcirii din ultimii ani a relațiilor dintre cele două țări. Și și-au exprimat speranța că prima
Guvernarea: cum socialiștii schimbă cadrele Guvernul condus de Ion Chicu a schimbat aproape toți secretarii de stat din ministere. Printre cei nou-numiți sunt mulți funcționari care au lucrat în guvernele democraților. A fost înnoită radical componența secretarilor de stat (în fiecare minister, sunt câțiva) la Ministerele Finanțelor, Economiei, Justiției, Educației
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție la numirile și demisiile aprobate astăzi, 19 noiembrie, de cabinetul de miniștri, în frunte cu Ion Chicu. Într-o postare pe facebook, lidera PAS a scris că „numirile la grămadă de astăzi reconfirmă faptul că democrații și socialiștii puneau
Noul cabinet de miniștri, în frunte cu premierul Ion Chicu, s-au întrunit astăzi, 19 noiembrie, în ședință. În cadrul acesteia, executivul a aprobat mai multe demisii și numiri. Astfel, Iurie Paşînschi a fost numit în funcţia secretar general al Ministerului Finanţelor. Totodată, cei trei secretari de stat ai Ministerului Finanţelor:
Vizita oficială a premierului Ion Chicu la Moscova va avea loc pe 20 noiembrie. Data a fost confirmată de președintele Igor Dodon, în cadrul unei întrevederi care a avut loc astăzi, 19 noiembrie, cu ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Șeful statului a menționat că este prima vizită oficială
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat astăzi, 18 noiembrie, șapte inițiative care potrivit acestuia, urmează să fie implementate în următoarele săptămâni. Printre acestea se numără ajutoare financiare pentru pensionari, indexarea de două ori pe an a pensiilor și majorări de alocații și indemnizații pentru veterani și cadrele medicale. Declarațiile
Prima ședință a noului cabinet de miniștri, care urma să se desfășoare astăzi, 15 noiembrie, la ora 8.00 a fost anulată. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat cu doar o oră și jumătate înainte de ora stabilită. Serviciul de presă al guvernului a specificat pentru NM, că miniștrii s-au
Președintele Igor Dodon susține că va susține activitatea noului cabinet de miniștri, însă va fi un mare „critic și adversar”, dacă nu vor fi înregistrate rezultatele așteptate. Declarația a fost făcută astăzi, 14 noiembrie, într-o postare pe pagina de facebook a șefului statului. „Am înaintat noului cabinet de miniștri o