Chișinău

Jurnalistul Gheorghe Gonța a depus pe 19 ianuarie un denunț la Procuratura Generală, în care solicită investigarea unor posibile ilegalități legate de achiziționarea energiei electrice de la Moldgres. Demersul vizează presupuse scheme despre care a vorbit public încă din anul 2020 Maia Sandu, într-un interviu acordat presei din Ucraina. Într-un

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Ceramica moldovenească, pusă pe harta turistică— Ceban, martor în favoarea lui Dodon? Plahotniuc, obligat să se prezinte— Invitat la o întâlnire romantică, apoi jefuit, agresat și lăsat să zacă în frig— Consilierii PAS cer anchetarea lui Ceban

Guvernul a inițiat procesul de denunțare a acordurilor de bază și, implicit, de părăsire a Comunității Statelor Independente (CSI), urmând ca documentele să fie finalizate la nivel guvernamental până la mijlocul lunii februarie și transmise Parlamentului pentru adoptarea deciziei finale. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi,

Dorin Damir, finul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, a fost reținut de poliție la scurt timp după ce a fost condamnat astăzi, pe 19 ianuarie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă

Republica Moldova susține respectarea dreptului internațional și a integrității teritoriale a statelor partenere, inclusiv în cazul Groenlandei, și își menține relații solide atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Statele Unite, în pofida divergențelor existente între acestea. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în ediția de

Actualizare: Dorin Damir, finul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, a fost reținut de poliție la scurt timp după ce a fost condamnat astăzi, pe 19 ianuarie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit ZDG. Știrea inițială: Dorin Damir, finul

De la lumea poveștilor pentru copii la o comedie care stârnește râsul adolescenților, scena pregătește două spectacole care transformă teatrul într-o experiență pentru întreaga familie. ARTA CONVIEȚUIRII Regia: Petru VUTCĂRĂU#comedie 16+Vineri, 23 ianuarie, ora 18.30 Conflictele din familie, frustrările nespuse și aparența de „normalitate” sunt realități cu care se confruntă

Prim-ministrul Alexandru Munteanu va reprezenta Republica Moldova la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumul Economic Mondial, care se desfășoară în perioada 19–23 ianuarie 2026, la Davos-Klosters. Din delegație mai face parte și viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu. În marja forumului, șeful Executivului va avea o

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Arcul de Triumf din Chișinău va fi reparat. Cine dă banii?— Incident nocturn la aeroportul din Chișinău: pasagerii și personalul, evacuați— Carburanții se scumpesc din nou— Maia Sandu: Moldova și Albania pot coopera în mai multe domenii—

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) solicită Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate (SIS) inițierea unei anchete penale pe numele primarului general al capitalei, Ion Ceban, pentru suspiciuni de trădare de patrie și atentat la securitatea Republicii Moldova. Demersul vizează presupuse legături ale Primăriei Chișinău cu persoane

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x