Автор: Игорь Чекан / NewsMaker

O judecătoare a fost supusă violenței. CSM cere crearea Poliției Judecătorești

O judecătoare a fost agresată joi, 29 ianuarie, de către o justițiabilă, în incinta Judecătoriei Chișinău. Cazul a fost făcut public de Consiliul Superior al Magistraturii, care condamnă cu fermitate incidentul și îl califică drept un atac grav asupra independenței justiției și a autorității puterii judecătorești. Totodată, instituția reiterează necesitatea sporirii protecției magistraților prin instituirea Poliției Judecătorești.

Cazul a fost înregistrat de Poliție, iar oamenii legii „întreprind acțiuni de documentare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru NewsMaker, ofițera de presă a IGP, Cristina Talpă.

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii trebuie să-și desfășoare activitatea într-un mediu sigur, lipsit de presiuni, amenințări sau acte de violență. Orice încălcare a acestor principii afectează grav încrederea publicului în justiție și valorile democratice.

„Astfel de acțiuni sunt absolut inadmisibile într-un stat de drept și reprezintă un atac direct nu doar asupra unui judecător, ci asupra independenței justiției și a autorității puterii judecătorești în ansamblu. Siguranța judecătorilor este esențială pentru buna funcționare a sistemului judiciar, cu atât mai mult cu cât aceștia exercită o muncă deosebit de complexă și de mare responsabilitate în serviciul statului și al societății”, a transmis instituția.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii reamintește importanța creării Poliției Judecătorești, subiect discutat anterior la nivel instituțional, ca o măsură necesară pentru consolidarea securității instanțelor judecătorești și a actului de justiție.

„În acest context, CSM atrage atenția sporită a tuturor actorilor politici și instituționali asupra actualității acestei problematici și asupra necesității identificării urgente a unor soluții eficiente, pentru a preveni repetarea unor asemenea situații regretabile și pentru a asigura respectarea principiilor statului de drept”, se mai arată în comunicatul instituției.

***

Acesta că nu este primul incident de acest gen. În august 2025, un judecător a fost atacat cu o cheie de gaz chiar în timpul unei ședințe de judecată, la Judecătoria Centru din Chișinău. Atacul s-a produs imediat după pronunțarea unei decizii, iar agresorul era un bărbat trimis în judecată pentru violență în familie.

Deși, după acel incident, subiectul creării Poliției Judecătorești a fost readus în atenția publică, inițiativa a rămas la nivel de intenție. Instituirea acestei structuri a fost inclusă în Planul de acțiuni pentru asigurarea independenței justiției pentru anii 2022–2025, aprobat în 2021. Documentul prevedea elaborarea și aprobarea, până la sfârșitul anului 2025, a cadrului normativ necesar, precum și dotarea fiecărei instanțe cu personal și echipamente specializate.

Fosta ministră a Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, declara la sfârșitul verii trecute că au avut loc mai multe discuții între reprezentanții Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Superior al Magistraturii privind crearea Poliției Judecătorești. Potrivit acesteia, lipsa unui consens asupra instituției care ar urma să gestioneze noua structură a întârziat implementarea proiectului.

Instituirea Poliției Judecătorești presupune, totodată, alocarea unor resurse financiare și umane suplimentare, precum și reglementarea unui statut special pentru angajații acestei structure, a mai explicat ex-ministra Justiției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Suspiciuni de corupție la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Șef de secție, suspendat din funcție

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august, conducerea spitalului afirmă că tratează cu „maximă seriozitate” orice suspiciune de corupție și își reafirmă politica de toleranță zero față de astfel de fapte.

„Faptele investigate vizează o situație individuală și nu pot fi atribuite activității instituției sau colectivului medical. Spitalul își desfășoară activitatea in conformitate cu prevederile legale, principiile transparenței, integrității și responsabilității față de pacienți”, se arată în comunicatul oficial.

Administrația spitalului precizează că nu va comenta circumstanțele unei anchete aflate în desfășurare și va coopera, în limitele competențelor sale, cu organele abilitate.

Totodată, conducerea spitalului afirmă că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta circumstanțele dosarului aflat în curs de investigare. Instituția susține că va coopera cu organele de anchetă în limitele competențelor sale.

„Spitalul își continuă activitatea în regim normal și rămâne angajat în asigurarea serviciilor medicale de calitate, într-un cadru bazat pe profesionalism, transparență și respect față de pacient”, se mai arată în reacție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: