Fostul președinte al țării, Igor Dodon susține că își dorește ca fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, să vină în fața instanței de judecată pentru a depune mărturie în dosarul „Kuliok”. Liderul PSRM a adăugat că deocamdată, procurorii nu l-au inclus pe Plahotniuc, în lista martorilor acuzării. Declarația a fost făcută,
Audierea fostului președinte al Parlamentului și finului lui Vlad Plahotniuc, Adrian Candu, în dosarul „furtul miliardului” este marcată de „mult tupeu”, iar această atitudine ar putea fi repetată și în etapele următoare ale procesului. Declarația a fost făcută de șeful Legislativului, Igor Grosu, în ediția de 17 decembrie a emisiunii
Fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, a făcut declarații în calitate de martor al apărării în dosarul „furtul miliardului”, în care este vizat nașul său, Vladimir Plahotniuc. Potrivit lui, în perioada crizei, Partidul Liberal și Partidul Liberal Democrat din Moldova au deținut controlul asupra sectorului bancar, iar fostul lider al
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— FMI cere fortificarea procuraturii anticorupție— Salariile profesorilor ar putea crește din toamna anului viitor— Andrian Candu, audiat în dosarul în care este vizat Plahotniuc— Indemnizația unică la naștere crește— Deschiderea negocierilor pe clustere amânată în lipsa unei
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a extins lista țărilor ale căror cetățeni nu au voie să intre în Statele Unite. Începând cu 1 ianuarie, restricțiile vor viza cetățenii din Burkina Faso, Mali, Niger, Sudanul de Sud, Laos, Sierra Leone și Siria, precum și deținătorii pașapoartelor Autorității Palestiniene. Interdicția se aplică
Serialul „Plaha”, regizat de Igor Cobileanski, cunoscut pentru producțiile Umbre și Hackerville, va putea fi urmărit din nou, după ce platforma de streaming Netflix a achiziționat drepturile pentru difuzarea sa. Producția îl are în rol principal pe actorul Iulian Postelnicu, iar disponibilitatea pe platformă este anunțată pentru 1 ianuarie 2026,
Ratarea ultimei tranșe de aproximativ 170 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional este direct legată de restanțele Republicii Moldova în domeniul guvernanței, al luptei împotriva corupției și de capacitățile limitate în gestionarea banilor publici. Deși autoritățile au făcut progrese pe parcursul programului, care a durat patru ani,
Fosta președintă a Oficiului Teritorial Călărași al fostului Partid Politic „Șor” a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii politice din partea unui grup criminal organizat. Din pedeapsa aplicată, 2 ani vor fi executați efectiv în penitenciar, iar ceilalți 2 ani –
Ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, nu a oferit informații relevante în dosarul „furtul miliardului”, în care este vizat fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Declarația a fost făcută de către procurorul de caz Alexandru Cernei,după ședința de judecată din 17 decembrie. Potrivit acestuia, Candu a fost invitat să depună declarații
Persoanele care vor cumpăra locuințe la sol în cartierul rezidențial Satul German în perioada sărbătorilor de iarnă, vor putea beneficia de condiții speciale de achitare în rate. Astfel, cei care vor achiziționa duplexuri în această perioadă vor avea posibilitatea să le achite în rate pe o durată de până la