Chișinău

Alexei Codreanu, fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, a anunțat că părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate după opt ani de activitate. Acesta a invocat faptul că valorile care l-au determinat să adere la formațiune „nu mai coincid cu realitatea” pe care a observat-o în ultimii ani. Codreanu a anunțat

17 localități din raionul Călărași care au decis să urmeze forma voluntară de amalgamare, vor primi 145 de milioane de lei din bugetul de stat. Anunțul a fost făcut de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, pe 9 iunie. Suma reprezintă aproape jumătate din bugetul cumulat al tuturor primăriilor

Consiliul de Supraveghere al companiei publice „Teleradio-Moldova” a lansat concursul pentru funcția de director general, iar depunerea dosarelor de candidatură va fi posibilă cel mai probabil începând cu luni, 15 iunie, după publicarea avizului în Monitorul Oficial. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker, de către Corneliu Popovici, membru al Consiliului

În zilele următoare, Uniunea Europeană va deschide primul cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Moldova, deschizând astfel ușa către faza formală a negocierilor de aderare. Anunțul a fost făcut pe 9 iunie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferință de presă după ce a

Miercuri, 10 iunie, în Republica Moldova sunt așteptate temperaturi de până la 30 de grade Celsius, potrivit prognozei Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu. Cerul va fi variabil pe întreg teritoriul țării, iar în sudul țării sunt prognozate ploi slabe izolate, însoțite de descărcări electrice. În orele nocturne și

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Costiuc, amendat cu 3.600 de lei în urma unei reclamații— Proprietarul terenului unde a explodat drona solicită compensații— Zelenski, în discuții cu emisarii lui Trump pe aeroportul din Chișinău— Fermierii din Fălești ies la protest: tehnica agricolă,

Mitropolia Moldovei anunță că a devenit „ținta unui atac de imagine bine regizat și cu scopuri clar stabilite din start”, la două zile, după ce o investigație a TV8, a dezvăluit despre mai multe averi de lux deținute de Mitropolitul Vladimir. Potrivit unui comunicat publicat pe 9 iunie, instituția are

La prima vedere, este o clădire obișnuită și bine îngrijită. În realitate, însă, aici bate inima culturii găgăuze. Casa de Cultură din Cișmichioi, construită în 1959, se afla până în 2018 într-o stare deplorabilă: acoperișul era deteriorat și ploua prin el, iar multe dintre geamuri erau sparte sau lipseau cu

Protest la primăria capitalei. Mai mulți lideri ai comunităților civice, ecologiști și locuitori ai Chișinăului și-au arătat nemulțumirea după demolarea neașteptată a unui spațiu cultural independent din scuarul de pe strada București 68, cunoscut sub numele de „Apartamentul Deschis”. Aceștia au adus pancarte pe care au scris „A distruge e

Comitetul Executiv al Găgăuziei a respins în unanimitate, pe 9 iunie, proiectul de hotărâre elaborat de Chișinău privind organizarea alegerilor în Adunarea Populară a autonomiei, calificându-l drept contrar legislației Republicii Moldova și a Găgăuziei. Ședința a început cu o scrisoare din partea bașcanei condamnate Evghenia Guțul, iar prim-vicepreședintele Comitetului Executiv,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x