Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a anunțat că în zilele următoare va fi prezentat un program de compensații „pentru menținerea competitivității companiilor și reducerea riscurilor de creștere a inflației”. Anunțul a fost făcut urmare a solicitării premierului Dorin Recean de a identifica companiile „care produc produse alimentare și
Secretara de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a demisionat. Guvernul i-a aprobat, pe 30 decembrie, cererea de demisie. Premierul Dorin Recean a declarat că a avut o discuție cu Ajder. „Va continua să activăm împreună”, a comunicat Recean, fără a oferi și alte detalii. Ulterior, pe
Regulamentul cu privire la acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară a fost modificat. Hotărârea a fost luată, pe 30 decembrie, de Guvernul Republicii Moldova. Potrivit noului regulament, testul de non-vulnerabilitate nu se aplică gospodăriilor casnice în componența cărora se află cel puțin o persoană cu dizabilitate severă.
O mamă din Moldova, care își crește singură copilul cu o boală rară, critică sistemul de evaluare a vulnerabilității energetice, după ce gospodăria ei a fost clasificată drept „non-vulnerabilă”. Femeia a publicat online cheltuielile anuale pentru îngrijirea copilului și a întrebat autoritățile dacă accesul la tratament vital este considerat un
Ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu a declarat că echipa de la linia verde 08000 5000 lucrează la capacitate maximă și că până în jurul amiezii a răspuns la 2 400 de apeluri. „Suntem pregătiți să clarificăm orice întrebare și solicitare din partea cetățenilor”, a dat asigurări oficialul. Buzu
În situația în care s-a comis o eroare la calcularea compensațiilor sau au fost introduse date greșite în sistem, cetățenii sunt îndemnați să contacteze responsabilii de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Precizările au fost făcute, pe 11 decembrie, de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă. Potrivit lui Vodă,
Pe 10 decembrie, solicitanții de compensații pentru sezonul rece au fost notificați dacă sunt sau nu eligibili pentru plata monetară care vizează luna noiembrie. Între timp, unii din cei care au beneficiat de compensații au început să-și primească transferurile pe card. Cei care au optat să-și ridice plata monetară de
Un număr de 634.000 de gospodării, ceea ce reprezintă aproximativ 90% dintre solicitanții eligibili, vor primi compensații la energie pentru luna noiembrie, conform declarațiilor ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Aceste compensații vor sprijini aproximativ 1,2 milioane de oameni. Compensațiile vor fi transferate pe cardurile bancare sau vor putea
Conferință de presă susținută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, cu tema „Programul de compensații pentru sezonul rece 2024-2025”. Ministrul prezintă informații privind stabilirea valorii compensațiilor, tarifele compensate și alte detalii privind programul. *** De la lansarea programului în anul 2022, aproape 900.000 de gospodării au beneficiat de
Pe 5 decembrie, sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică” a înregistrat o eroare tehnică ce a afectat temporar afișarea informațiilor din conturile personale ale solicitanților. Timp de 20 de minute, anumitor gospodării li s-a afișat incorect eticheta „non-vulnerabil”. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a precizat că această eroare nu reprezintă decizia finală