Instagram

Zbor întârziat, anulat sau bagaj pierdut? Drepturile pasagerilor avia

Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova susține că numărul moldovenilor care călătoresc cu avionul crește de la an la an, iar odată cu el – și numărul situațiilor neplăcute în aeroporturi. În astfel de cazuri, Centrul subliniază că pasagerii au drepturi clare și pot solicita compensații între 250 și 600 de euro, cazare, mese sau rambursarea integrală a biletului.

Potrivit Centrului, în Republica Moldova, drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul sunt reflectate într-un regulament aprobat de Guvern și în Legea privind protecția consumatorilor. Regulamentul se aplică zborurilor care pleacă de pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de compania aeriană, precum și celor care sosesc din afara țării și sunt efectuate de operatori aerieni din R. Moldova. Pasagerii pot invoca aceste drepturi doar dacă au o rezervare confirmată pentru zborul respectiv și se prezintă la înregistrare la ora indicată în prealabil de compania aeriană sau, dacă ora nu este menționată, cu cel puțin 45 de minute înainte de plecarea zborului.

Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova a precizat că regulamentul transpune prevederile unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului, aplicabil în statele Uniunii Europene. Astfel, dacă, în calitate de pasager, aveți parte de o încălcare a drepturilor într-unul dintre statele UE, vă puteți apăra drepturile în aceleași condiții, conform celor descrise mai jos.

În ce condiții și la ce putem pretinde în cazul întârzierilor de zbor?

Centrul European al Consumatorului din R. Moldova susține că pasagerii au dreptul la compensații, informare despre drepturile lor, asistență și deservire atunci când zborul are o întârziere față de ora programată, după cum urmează:

  • două ore pentru zboruri de peste 1 500 de kilometri sau mai puțin;
  • trei ore sau mai mult pentru zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 de kilometri;
  • patru ore sau mai mult pentru zboruri mai lungi de 3 500 de kilometri.

Mărimea distanțelor de la Aeroportul Chișinău spre diferite destinații pot fi găsite aici, aici și aici. 

În condițiile date, pasagerilor trebuie să li se ofere asistență sub formă de mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare. În cazul în care noua oră de plecare este programată să fie cu cel puțin o zi mai târziu față de ora de plecare anunțată inițial, pasagerii au dreptul la cazare hotelieră (când este necesară o ședere de una sau mai multe nopți sau o ședere suplimentară fată de cea prevăzută de pasager), dar și la asigurarea transportului dintre aeroport și locul cazării. În cazul în care întârzierea este de cel puțin cinci ore, pasagerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de rambursare, în termen de șapte zile, a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție.

Potrivit Centrului, valoarea compensațiilor ce poate fi solicitată de la compania avia care deservește zborul poate varia de la 250 la 600 euro, iar valoarea dată poate fi redusă la jumătate în condițiile în care pasagerului i se propune o cursă alternativă în condițiile specificate în tabel:

Compensațiile se solicită de la compania care deservește zborul și se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie și/sau alte servicii.

Ce drepturi avem și ce putem face în cazul anulării zborului?

Centrul European al Consumatorului din R. Moldova susține că în cazul anulării unui zbor, pasagerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a alege între:

  • rambursarea, în termen de șapte zile, a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție;
  • redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, cât mai repede posibil;
  • redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenței unor locuri disponibile.

La anularea zborului, pasagerii trebuie să beneficieze de asistență și deservire, inclusiv în eventualitatea unei redirecționări. De asemenea, pasagerii au dreptul să primească o compensație, cu următoarele excepții:

  • dacă au fost informați despre anulare cu cel puțin 2 săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;
  • dacă sunt informați despre anulare într-un interval cuprins între 14 și 7 zile înainte de ora de plecare prevăzută, și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult 2 ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală cu mai puțin de 4 ore după ora de sosire prevăzută;
  • dacă sunt informați despre anulare cu mai puțin de 7 zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de 2 ore după ora de sosire prevăzută.

Valoarea compensațiilor la care pot pretinde pasagerii care au parte de zboruri anulate este reflectată în tabelul de mai jos:

Compensațiile se solicită de la compania care deservește zborul și se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie și/sau alte servicii.

Potrivit Centrului, în momentul în care pasagerii sunt informați despre anulare, acestora trebuie să li se ofere explicații privind posibilitățile de transport alternative. Operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensații dacă poate face dovada că anularea este cauzată de circumstanțe extraordinare, care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile. Sarcina dovedirii faptului că pasagerul a fost într-adevăr informat despre anularea zborului, cu indicarea momentului precis, revine operatorului de transport aerian.

Centrul a mai precizat că, în cazul anulării zborului, pasagerilor trebuie să li se ofere asistență sub formă de mese și băuturi răcoritoare, proporțională cu timpul de așteptare. În cazul unei redirecționări în care noua oră de plecare este programată la cel puțin o zi după ora de plecare inițială pentru zborul anulat, pasagerii au dreptul la cazare hotelieră (când este necesară o ședere de una sau mai multe nopți sau o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager), precum și la asigurarea transportului dintre aeroport și locul cazării.

Cum procedăm când ne pomenim cu bagaje pierdute sau deteriorate

Centrul European al Consumatorului din R. Moldova a menționat că, în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor, pasagerul trebuie să se adreseze companiei aeriene cu care a călătorit, precum și reprezentanților biroului ”Lost and Found”, înainte de a părăsi zona de sosire. Personalul acestui serviciu îl va informa pe pasager cu privire la ordinea acțiunilor și procedurilor ulterioare. Totodată, în conformitate cu politica companiei aeriene, pasagerul are dreptul de a primi o despăgubire, urmare a depunerii unei reclamații la compania aeriană.

Potrivit Centrului, chiar dacă companiile aeriene sunt răspunzătoare pentru daunele aduse bagajelor pasagerilor (pierderi, deteriorări sau întârzieri), valoarea maximă a despăgubirii este limitată la 1 000 DST (Drepturi Speciale de Tragere), ceea ce reprezintă echivalentul a aproximativ 1 240 euro.

NewsMaker by Mihaela Conovali

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: