consultări

21 de partide au fost invitate la consultările cu președinta Maia Sandu. S-au prezentat 18 lideri de partide. Aceștia au vorbit despre lupta cu corupția politică, cumpărarea de voturi, dar și despre măsurile care să accelereze reforma justiției. Urmare a consultărilor, liderii de partide au ieșit la declarații în fața

La ședința Consiliului Suprem de Securitate s-a discutat despre lucrurile care trebuie să se întâmple în Republica Moldova, în următoarele săptămâni și luni, în cazul problemei corupției politice. Informația a fost comunicată de Maia Sandu, în timpul unor declarații de presă. Ea a anunțat că Guvernul și Parlamentul vor veni

Izzet Eren, membru al unei grupări criminale și aflat în căutare internațională, care a fost omorât în capitală a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, prin regiunea transnistreană, în mai 2022 – odată cu valul de refugiați care au fugit de invazia rusă din Ucraina. De asemenea, procesul de judecată privind

Vicepremierul pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov a avut, pe 20 iunie, la Guvern, o întrevedere cu reprezentanții mai multor partide extraparlamentare, în cadrul căreia s-a discutat despre negocierile de aderare la UE cu Moldova. Întâlnirea vine în contextul în care la sfârșitul lunii va avea loc prima Conferință Interguvernamentală Republica

Republica Moldova și Polonia sunt interesate să dezvolte colaborarea în domeniul politic și dialogul politic. Astfel, pe 10 mai, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău, au avut loc consultări la care au participat oficiali din cele două țări. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, Mihai

14 lideri de partid au fost joi la Președinție pentru a discuta cu șefa statului Maia Sandu pe tema referendumului. Toți au declarat că susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Precizările au fost făcute de Adrian Băluțel, șef al cabinetului președintei. Potrivit lui Băluțel, Igor Dodon și Ion Chicu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, organizează consultări, joi, 8 februarie, la Președinție, cu partidele politice. La discuții nu au fost invitate, însă, formațiunile politice afiliate oligarhului fugar Ilan Șor. Informația a fost confirmată pentru NM de consiliera Maiei Sandu, Irina Gotișan. Potrivit sursei citate, discuțiile vor viza tema referendumului inițiat

Președinta Maia Sandu a început joi, 25 ianuarie, consultările cu privire la organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE). La masa de discuții au fost invitați un grup de jurnaliști, experți din societatea civilă și formatori de opinie, anunță Președinția. Instituția prezidențială anunță că întrevederea a fost

Proiectul Strategiei Securității Naționale, propus de președinta țării, Maia Sandu, a fost consultat, pe 26 octombrie, la Președinție. La discuții au participat reprezentanții societății civile și membrii corpului diplomatic acreditat la Chișinău, anunță instituția prezidențială. Potrivit sursei citate, președinta Maia Sandu a accentuat, în cadrul discuțiilor, importanța Strategiei pentru Republica

Președinta Republicii Moldova a lansat pe 15 iunie discuțiile publice despre inițiativa de creare a Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei. Subiectul a fost abordat la Președinție de Maia Sandu cu mai mulți reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și ai societății civile. Potrivit instituției prezidențiale, șefa statului

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x