De la 1 octombrie, copiii în vârstă de până la doi ani vor primi indemnizații lunare de 1000 de lei, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de stat. Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de modificare a Legii privind prestațiile sociale pentru copii.
99 la sută dintre cadavrele exhumate vineri din groapa comună din Izium, regiunea Harkov, recent recucerită de la ruși, prezintă semne de moarte violentă. Declarații în acest sens au fost făcute de guvernatorul local, Oleg Sinegubov, pe canalul său de Telegram. Potrivit oficialului, printre victime se numără și copii, scrie
Peste 1.122 de copii din Ucraina au avut de suferit urmare a invaziei militare a Federației Ruse în țara vecină. Potrivit unui comunicat emis de Oficiul procurorului general al Ucrainei, datele preliminare arată că, în șase luni de război, 382 de copii au decedat și peste 740 au fost răniți,
Șefa statului Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu directoarea executivă a UNICEF, Catherine Russell, care efectuează o vizită de lucru în regiune. Oficialele au discutat despre proiectele sociale și educaționale desfășurate în țara noastră de UNICEF, precum și despre situația copiilor refugiați la noi din Ucraina. Cu referire la copiii
De la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, mii de copii ucraineni au ajuns să fie adoptați de familii din întreaga Rusie. În timp ce rușii oferă date despre numărul copiilor din Ucraina adoptați și regiunile în care acești au ajuns, Ucraina cere returnarea acestora părinților sau tutorilor lor legali.
Costul alimentației pentru un copil în grădinițele din Chișinău ar putea crește până la 60 de lei. În luna martie a acestui an, a fost 40 de lei, a declarat Andrei Pavaloi, șef al adjunct Direcției principale Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău. Anunțul a fost făcut în
Președinta țării, Maia Sandu, îndeamnă copiii din Moldova să-i scrie scrisori. Șefa statului vrea să afle, în preajma Zilei Independenței, cum vede tânăra generație viitorul Republicii Moldova, dar și ce înseamnă pentru ei să trăiască în Moldova. „Luna august vine cu sărbători naționale valoroase pentru Republica Moldova. În curând vom
Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit, astăzi, cu participanții la cea de-a X-a ediție a Programului „Diasporă Origini Reveniri/DOR”. Copiii stabiliți în Franța, Iordania, Italia și Grecia, au menționat că revin în Republica Moldova în fiecare vară și participă la tabăra DOR pentru a fi mai aproape de cultura și tradițiile
Pentru prima dată în ultimii ani, se înregistrează o creștere a natalității în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, în cadrul unei ședințe speciale de la Guvern, unde miniștrii au făcut bilanțul anului de guvernare. Potrivit ministrului, indicele a crescut cu 1,1
Ministerul Educației și Cercetării anunță că oferă suplimentar bilete gratuite la tabăra de vară pentru copii ,,Perlele Nistrului” din or. Vadul lui Vodă. Tabăra va pune la dispoziţia copiilor cazare, alimentare (de 4 ori pe zi), program educativ, cultural-artistic și sportiv. Toate activităţile vor fi ghidate de cadre didactice specializate,