Imagine simbol

Mobilizare „mascată” în Rusia? Rușii se plâng că la arme sunt chemați bărbați testați pozitiv la HIV, cu cancer sau cu copii minori

Contrar prevederilor legale, tot mai mulți ruși raportează cazuri în care bărbați testați pozitiv la HIV, cu cancer sau care au la întreținere copii minori sau cu dizabilități, sunt chemați la arme pentru a lupta în războiul declanșat de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Istoriile sunt făcute publice inclusiv de canalele rusești de Telegram apropiate Kremlinului.  

Publicația Mash, apropiată Kremlinului, a făcut publică, în seara zilei de azi, povestea lui Evghenii Raileanu – tatăl a trei copii minori, dintre care unul bolnav de inimă, care a fost mobilizat de comisariatul militar al regiunii Preabrajensk din Federația Rusă. Potrivit publicației, Evghenii, în vârstă de 40 de ani, care este singurul susținător al familiei, a fost trimis în prima linie de război. Soția lui, doi școlari și un bebeluș de doi ani cu probleme cardiace au rămas acasă.

„Prin lege, el nu trebuie mobilizat. Dar comisariatul nu a verificat actele, nu s-a uitat la certificatele de handicap ale copilului și nici nu l-a ascultat pe bărbat până la sfârșit, când a încercat să ajungă la comisarii militari”, scrie Mash, care face publice, inclusiv, imagini video cu soția lui Raileanu, dar și acte medicale care confirmă boala de care suferă fiul acestuia, în vârstă de doar 2 ani.

Între timp, în Federația Rusă a fost lansată o linie verde la care rușii pot raporta cazurile în care bărbați bolnavi, care conform decretului nu ar fi trebuit să fie mobilizați, au fost chemați la arme.

„Regiunea Sverdlovsk. Fratele are 38 de ani. HIV+. Comisarul militar într-o convorbire telefonică a spus pur și simplu „ce diferență are unde mori?”, pleacă pe 02.10.22”.

„Moscova. Ei iau prietenul meu. 30 de ani, este infectat cu HIV. Referințe aduse. Biroului de înregistrare și înrolare militară nu-i pasă”.

„Regiunea Rostov. Fratele meu este bolnav de cancer. I-au luat legitimația militară și nu i-o dau înapoi”.

„Penza. Fratele meu are HIV și este înregistrat la dispensarul de medicamente. A venit o citație. A povestit despre diagnostic în biroul de înmatriculare militară. I s-a dat o nouă citație, pentru ziua următoare”.

„Sankt Petersburg. Am HIV stadiul 4B. Nici măcar nu s-au uitat la certificatele și extrasele din istoricul medical de la Centrul SIDA. Au spus că unitatea militară se va ocupa de boala mea. Mi-a luat legitimația militară și mi-a scris pe o foaie de hârtie să vin în tabăra de antrenament” – sunt doar câteva dintre istoriile raportate de cetățenii ruși și făcute publice pe canalele de Telegram ruse.

Amintim că președintele rus Vladimir Putin a anunțat, pe 21 septembrie, mobilizare parțială în Rusia. Potrivit ministrului Apărării, Serghei Şoigu, un total de 300.000 de rezerviști vor fi recrutați în Forțele Armate Ruse, ceea ce reprezintă puțin peste un procent din totalul resurselor de mobilizare a țării. Potrivit lui Șoigu, la moment nu se ia în calcul mobilizarea studenților care studiază în universități. De asemenea, conform sursei citate, decretul semnat de Putin nu va afecta recruții actuali.

Anterior, Ministerul rus al Apărării a declarat că, în conformitate cu legea, NU vor fi mobilizați angajații întreprinderilor din industria de apărare; cetățenii recunoscuți temporar inapți din motive de sănătate; angajații care au în îngrijirea constantă un membru al familiei sau a unei persoane cu handicap din grupa I. Totodată, nu vor fi înrolați rușii care au în întreținere patru sau mai mulți copii sub 16 ani, dar și cei ale căror mame, pe lângă ei, au patru sau mai mulți copii sub vârsta de opt ani și îi cresc fără soț.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan spune că Maia Sandu i-a propus funcția de premier, „la câteva zile” după demisia lui Munteanu. A pus condiții PAS?

Prim-ministrul ales, Vasile Tofan, susține că propunerea de a prelua conducerea Guvernului i-a fost făcută de președinta Maia Sandu, „la câteva zile” după demisia fostului premier Alexandru Munteanu. Întrebat dacă a impus condiții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru a accepta funcția, Tofan a spus că nu a negociat în spatele ușilor închise, dar a ales să-și facă publică viziunea asupra guvernării.

Tofan a declarat, la ProTV, că a acceptat „imediat” propunerea șefei statului, spre deosebire de discuțiile purtate anul trecut, când a ezitat să intre în politică.

„Telefonul a venit de la doamna președintă Maia Sandu. Trebuie să spun că, de data aceasta, nu m-am gândit mult, am reacționat imediat. Am spus că, dacă dumneaei și partidul aflat la guvernare consideră că aș putea să-mi servesc țara, eu sunt determinat să o fac. Știți că au fost discuții în octombrie, atunci am ezitat. Nu am avut poate acea determinare necesară ca să fac acea ruptură de sectorul privat”, a declarat Tofan în cadrul emisiunii „În profunzime”.

Referindu-se la eventualele condiții puse PAS înainte de a accepta funcția, Tofan a explicat că a preferat să-și prezinte public ideile, în loc să le negocieze în discuții private.

„Am mers pe altă cale. De fapt, una publică. În loc să pun condiții pe care să le agreăm în cabinete, am decis să îmi anunț viziunea pentru Moldova printr-o postare publică. Este acea fericită – nefericită postare cu Milei, unde am spus că într-o lume ideală, un lider care vine să guverneze o țară trebuie să fie și împăciuitor, și animal politic, ca să reziste în jungla asta politică, dar trebuie să fie și reformator. Mi-am expus atunci viziunea: eu cred că Moldova are nevoie de arhetipul unui om curajos, care să nu fie atât de focusat pe ratingul său politic, dar care să pună degetul pe rană. (…) Mi s-a părut cinstit și onest să-mi fac viziunile mele publice, inclusiv ca să treacă testul oamenilor. Am fost încurajat de faptul că PAS a avut încredere în mine”, a mai explicat premierul ales”, a mai declarat Vasile Tofan.

Amintim, pe 4 iunie, la o zi după demisia premierului Alexandru Munteanu, Vasile Tofan a prezentat 12 măsuri pe care le considera necesare pentru Republica Moldova, printre care reforma fiscală, echitatea salarială în sectorul public, rescrierea Codului muncii, instituirea unui moratoriu asupra controalelor și majorarea tarifului la apă. În aceeași postare, Tofan susținea că politicianul care ar putea implementa aceste reforme ar fi „un Milei de Moldova”, făcând referire la președintele Argentinei, Javier Milei.

Pe 10 iulie, PAS a anunțat că îl propune la funcția de prim-ministru pe Tofan. O zi mai târziu, șefa statului l-a desemnat oficial în această funcție.

Pe 21 iulie, după aproape zece ore de dezbateri, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan. Cabinetul de miniștri și programul de guvernare au fost susținute în unanimitate de deputații PAS, în timp ce opoziția nu a votat pentru învestirea noului Executiv.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestire este programată pentru miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la Președinție. Membrii Guvernului vor depune jurământul în fața președintei Maia Sandu, în prezența președintelui Parlamentului, Igor Grosu. În aceeași zi, la ora 13:00, noul Guvern urmează să se întrunească în prima ședință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: