Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) lansează concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Data limită de depunere a dosarelor pentru participare este 26 august, ora 17:00. Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței CSP din 24 iulie. Actualmente, PCCOCS
Sergiu Russu și Sergiu Brigai au fost numiți adjuncți ai procurorului general Ion Munteanu. Aceștia vor fi responsabili de domeniul de urmărire penală și, respectiv, cel judiciar. Candidaturile celor doi au fost aprobate, în ședință – pe 12 iunie, de Consiliul Superior al Procurorilor. La aceeași ședință au fost numiți
Fostul conferențiar universitar Grigorie Vornicescu nu va participa la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Procuraturii Generale. În ședința din 24 mai, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a exclus candidatura acestuia, deoarece candidatul nu a depus întreaga listă de documente cerute și nu a îndeplinit condițiile de participare la
Termenul limită pentru depunerea dosarelor la concursul pentru funcția de procuror general a expirat astăzi, 15 mai. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) anunță că în competiție s-au înscris patru persoane. Potrivit CSP, candidații care s-au înscris la concursul pentru funcția de procuror general sunt: – Cernei Alexandru – procuror; –
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anunțat un nou concurs pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. Decizia a fost luată de membrii CSP, în ședința din 15 aprilie. CSP a decis în ședința din 15 aprilie să modifice Regulamentul cu privire la modul de organizare și desfășurare a
Olesea Vîrlan, fosta membră a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), i-ar fi acordat intenționat cel mai mic punctaj lui Ion Munteanu, fapt care a dus la anularea concursului pentru funcția de procuror general. Aceasta ar fi acționat în interesul lui Andrei Roșca, care ar fi avut un „interes de răzbunare”
Membra Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Svetlana Balmuș, a picat evaluarea Comisiei Vetting. Ea candidează pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Comisia Vetting a anunțat pe 8 aprilie că a finalizat evaluarea integrității avocatei Irina Iacub și a membrei CSP, Svetlana Balmuș, care candidează pentru funcția
Procurorul Mariana Cherpec va deveni noul membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), după ce Olesea Vârlan a demisionat. Decizia a fost aprobată de CSP, în cadrul ședinței din 14 martie, scrie TV8. Cherpec și-a început cariera în 2010, când a fost numită procuror în cadrul Procuratura sectorului Centru, municipiul
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) califică decizia șefei Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin de a iniția un proces penal în legătură cu anularea concursului pentru funcția de procuror general ca fiind „o reacție excesivă”. Precizarea a fost făcută într-un comunicat din 5 martie. CSP a menționat că după ce a
Olesea Vîrlan, membra Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care a provocat critici aprinse în legătură cu punctajul acordat candidaților la funcția de procuror general, a demisionat. În cadrul ședinței din 4 martie, membrii CSP au luat act de cererea acesteia, iar președintele Consiliului a lăudat inițiativa, calificând-o drept un act