curtea de apel

Procurorii vor putea fi propuși pentru decorare, chiar dacă în ultimii 5 ani au fost sancționați disciplinar. Curtea de Apel a anulat interdicția în acest sens, care era în vigoare până acum, scrie portalul bizlaw.md. Magistrații au admis parțial acțiunea Asociației Procurorilor pentru Ordine și Dreptate împotriva Consiliului Superior al

Judecătorii Curții de Apel Chișinău au anulat pe 19 octombrie, Hotărârea Congresului Uniunii Avocaților prin care s-a instituit taxa de 100 000 de mii de lei pentru admiterea în profesia de avocat în temeiul vechimii în muncă, scrie Bizlaw.md. Magistrații au ajuns la concluzia că Hotărârea respectivă era ilegală. Decizia

Curtea de Apel Chișinău a respins, ca fiind neîntemeiată, contestația depusă de către Andrei Năstase în privința Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a decis deschiderea a 42 de secții de votare pentru alegătorii din localităţile din stânga Nistrului. Hotărârea a fost publicată joi, 8 octombrie. Subiectul a fost examinat de

Liderul Partidului „Pro Moldova” Andrian Candu nu a va putea candida la funcția de președinte al Republicii Moldova, în cadrul scrutinului din 1 noiembrie. Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu îl înregistra în cursa electorală. Andrian Candu a declarat că va ataca

Ședința de judecată în dosarul Șor, pornit pentru escrocherie și spălare de bani, care urma să aibă loc vineri, 25 septembrie, la Curtea de Apel Cahul, a fost anulată din nou. Totodată, instanța de apel a amânat și ședința de judecată unde urma să fie examinată cererea înaintată de către

Deputatul Pro Moldova Andrian Candu va contesta la Curtea de Apel Chișinău decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu-l înregistra în cursa electorală pentru funcția de președinte al țării. Într-un briefing de presă din 21 septembrie, parlamentarul l-a acuzat pe Igor Dodon că a dat indicații directe în acest

Partidul Liberal Democrat (PLDM) a criticat prevederile din Circulara Comisiei Electorale Centrale (CEC), ce vizează participarea partidelor în campania electorală și finanțarea campaniei candidaților săi înregistrați pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie. Președintele formațiunii Vladimir Filat a depus pe 17 septembrie o contestație la Curtea de Apel, se arată într-un

Soția unuia dintre profesorii turci expulzați din țară, Galina Tufekci, a atacat decizia instanței prin care a fost condamnat Vasile Botnari, fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate. NM a discutat cu avocații Promo-LEX, care au declarat că Galina Tufekci are în continuare dreptul de a contesta sentința, deși

Vladislav Clima este noul președinte al Curții de Apel Chișinău. Un decret privind numirea sa în funcție a fost publicat pe 4 septembrie în Monitorul Oficial, scrie Ziarul de Gardă. Documentul se pare că a fost semnat pe 2 septembrie. Potrivit decretului, Clima este numit pe o perioadă de 4

Curtea de Apel Chișinău a respins 14 din 16 recursuri înaintate de procurori împotriva încheierilor instanței de fond, prin care au fost respinse demersurile de arestare a învinuiților din dosarul privind fraudarea S.A. „Metalferos”. În privința celorlalți doi figuranți, instanța de apel urmează să se pronunțe marți, 18 august. Procurorii

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x