Peste 200 persoane se ascund de justiție în Transnistria. MAI: „Este complicat să pui în aplicare legea în regiune”

Pe malul stâng al Nistrului se află peste 200 de persoane în privința cărora există decizii ale instanțelor de pe malul drept. Declarația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la ediția din 11 martie a emisiunii Rezoomat de la Realitatea TV, după ce a fost întrebată dacă legea poate fi modificată astfel încât regiunea transnistreană să nu mai fie un refugiu pentru condamnați.

„Toate eforturile guvernului sunt pentru a asigura reintegrarea țării. (…) Totodată, atât timp cât această regiune nu este controlată de autoritățile constituționale, este extrem de complicat să documentezi sau să acționezi și să pui în aplicare legea în această regiune. (…) Atunci când se examinează astfel de dosare, este foarte relevant să se țină cont și de această vulnerabilitate”, a declarat ministra.

În continuare, Misail-Nichitin a anunțat că „sunt peste 200 de persoane care se află, la moment, în stânga Nistrului, în privința cărora există o decizie a instanței de judecată și care nu poate fi pusă în aplicare din acest considerent”.

Întrebată cum se ajunge la acest fapt și când poliția este anunțată despre hotărârea judecătorească, ministra a răspuns: „Când este o decizie a instanței de judecată, aceasta se transmite poliției, dacă sentința este în absența inculpatului. Atunci, bineînțeles, durează ceva timp, și aceasta poate fi de la câteva ore până când se întreprind măsurile necesare de anunțare în căutare”.

***

Amintim că, în decembrie 2025, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului să întreprindă măsuri legislative pentru a preveni eschivarea persoanelor condamnate de la executarea pedepsei. Potrivit șefei statului, interdicția de a părăsi Moldova pentru cei vizați într-un dosar nu este suficientă în condițiile țării noastre. „Avem o regiune care nu este controlată de autoritățile constituționale”, declara Sandu. Solicitarea a venit la câteva zile după ce, potrivit datelor autorităților, fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, condamnat la 12 ani de închisoare, a ajuns în regiunea transnistreană cu o zi înainte de pronunțarea sentinței.

Pe 5 martie 2026, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, declara că poliția cunoaște locul aflării mai multor condamnați care se ascund de justiție, printre aceștia fiind Dmitri Constantinov, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Cu toate acestea, nu poate interveni în acele locații, reieșind din competența teritorială și riscurile la care pot fi supuși polițiștii. Potrivit șefului IGP, Constantinov s-a stabilit într-un apartament la un prieten de-al său, în timp ce celelalte persoane se află într-un spațiu securizat de către serviciile militare ale Federației Ruse în teritoriul transnistrean.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Candidat-surpriză în Transnistria/ Temerile lui Dodon la Moscova/ Chișinăul trage Moldova după el?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri acuză Tiraspolul că oferă răspunsuri formale la implementarea proiectelor
— Comisia de la Veneția cere revizuirea regulilor Parlamentului
— Vadim Cravciuc, primul pretendent la fotoliul lui Krasnoselski
— Experți: reforma teritorială a Moldovei, cu impact asupra fondurilor UE
— 135 de candidați pentru 35 de mandate în APG
— O navă care se îndrepta spre Moldova, lovită de drone în Marea Neagră
— Fără manipulare cu AI și bani pentru voturi la alegerile din Găgăuzia
— Arest preventiv pentru cei 8 reținuți în dosarul de escrocherie cu criptomonede
— Candidatul PAS la Primăria Chișinău: Hajder, Bolea sau Belous?
— Liniștit, verde și cu ambuteiaje: cum văd oamenii Chișinăul?
— Moldova deschide negocierile pentru 17 capitole de aderare la UE
— PL cere ca SIS și Procuratura să verifice vizita lui Dodon la Moscova
— Grosu, despre serverele Yandex: „Legal, în Țările de Jos, dar fizic…”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: