Telegram ignoră solicitările Chișinăului în lupta cu dezinformarea. Cum colaborează TikTok

Platforma Telegram continuă să ignore solicitările autorităților din Republica Moldova privind combaterea dezinformării în online. În schimb, există o colaborare activă cu TikTok. În cadrul Inspectoratului General al Poliției, funcționează o entitate specializată ce acționează ca punct de legătură cu rețeaua socială. Aceasta are scopul de a elimina conținutul manipulator, dar și cel care instigă la ură. Declarațiile au fost făcute de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul unui interviu pentru IPN.

Potrivit ministrei, rețelele de socializare, în special TikTok și Telegram, sunt utilizate de unele organizații cu de a schimba parcursul european al țării.

„Acum ne aflăm practic într-un război informațional și înțelegem foarte bine care sunt scopurile celor implicați. Observăm cum sunt utilizate rețelele de socializare – în special TikTok și Telegram – rețele care sunt în continuare folosite intens, inclusiv de unele organizații criminale. Scopul acestor acțiuni este unul clar și cred că fiecare dintre noi îl conștientizează, este intenția de a schimba parcursul european al țării”, a subliniat ministra.

Misail-Nichitin a precizat că Poliția intervine pentru a contracara dezinformarea în online. Mai mult, există o cooperare cu platforma TikTok în vederea eliminării unui astfel de conținut.

„Se lucrează foarte mult, inclusiv pentru a bloca sau a limita accesul anumitor conținuturi care sunt nu doar din categoria dezinformării și manipulării opiniei publice, dar inclusiv care instigă la ură. Și chiar și în cadrul Inspectoratului General al Poliției este o entitate specializată care acționează în calitate de punct focal cu rețeaua de socializare TikTok. Deci cumva a fost extins acest spectru și la moment există două puncte focale, nu doar în cadrul Serviciului de Informații și Securitate. Scopul, bineînțeles, sau obiectivul fiind același de a elimina aceste conținuturi în timp util. Pentru că înțelegem că atâta timp cât ele nu sunt blocate sau conținutul nu este eliminat într-un interval de timp de până la două-trei ore, efectul acestora se răspândește și devine practic ireversibil, din punct de vedere al comunicării”, a subliniat aceasta.

Pe de altă parte, ministra a menționat că Telegram nu răspunde la solicitările autorităților privind o potențială cooperare.

„Cu regret, situația cu Telegramul nu s-a schimbat. În continuare, nu avem răspunsuri la solicitările și la nenumăratele demersuri care se fac din partea organelor de drept. În cazul rețelei TikTok, lucrurile stau mai bine, deci situația s-a îmbunătățit. Există o colaborare, se blochează conținuturile, doar că la ce mai este de lucrat, asta este viteza cu care aceste conținuturi sunt blocate și înlăturate din acest spațiu”, a precizat Daniella Misail-Nichitin.

Amintim că, în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie, TikTok a anunțat o serie de măsuri menite să protejeze comunitatea și să asigure integritatea platformei. Printre acestea se numără interdicția totală a publicității politice plătite pe platformă, măsuri de contracarare a dezinformării și activităților înșelătoare, dar și lansarea, în aplicație, a Centrului Electoral.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ambasada Rusiei, după declarațiile Kajei Kallas despre Transnistria: „Bruxellesul este de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse”

Ambasada Rusiei în Republica Moldova a venit cu o reacție după ce înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a dat asigurări că „Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”. Misiunea diplomatică afirmă că a „tras concluzia” că Bruxellesul ar accepta astfel prezența trupelor ruse staționate în stânga Nistrului pe viitorul teritoriu al Uniunii.

„Tragem concluzia Bruxellesul este, de fapt, de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse, staționate în Transnistria conform Acordului privind principiile reglementării pașnice din 1992. Este îmbucurător să observăm recunoașterea rolului lor de garant al stabilității în regiune. Este foarte posibil ca scenariul enunțat de K. Kallas să devină un pas în direcția formării unui sistem eurasiatic de securitate egală și indivizibilă”, a scris Ambasada într-un comentariu publicat pe conturile sale pe 6 octombrie.

Reamintim, înalta oficială europeană a descris situația din regiunea transnistreană, pe 5 octombrie, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova–UE de la Bruxelles, drept „fragilă”. „Modelul economic actual de acolo nu este sustenabil, ceea ce înseamnă că eforturile Chișinăului în sensul reintegrării socio-economice sunt cu atât mai importante. Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”, a precizat Kaja Kallas. Detalii – AICI.

Recent, și comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis, a declarat că problemele economice și teritoriale nerezolvate din regiunea transnistreană nu vor împiedica aderarea Republicii Moldova la UE. El a invocat exemplul Ciprului, care a aderat la Uniune, deși partea de nord a insulei rămâne sub controlul Turciei, iar legislația UE nu se aplică acolo. Dombrovskis și-a exprimat speranța că negocierile de aderare și apropierea de standardele europene vor crea pârghii economice și politice pentru reintegrarea treptată a țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: