Ucraina nu are nimic de-a face cu incendiul de la depozitul de petrol din Belgorod. Declarații în acest sens au fost făcute de consilierul șefului biroului președintelui Zelenski, Alexei Arestovici, subliniind că autoritățile ruse sunt responsabile pentru tot ceea ce se întâmplă pe teritoriul Rusiei, iar Ucraina luptă doar pe
România cere Uniunii Europene mai mult sprijin pentru Republica Moldova, atât pentru a face față valului de refugiați de război din Ucraina, cât și în perspectiva aderării la UE. Mai mult, România este dispusă să participe la securitatea energetică a Moldovei prin construirea unui depozit de gaze pe teritoriul României.
Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei a publicat fotografii cu consecințele bombardamentelor rusești la un depozit de petrol din orașul Cernihiv. La acest moment nu există infirmații despre victime și răniți. Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina.
Un incendiu a izbucnit la un depozit de pe strada Petru Rareș din capitală, astăzi, 30 iunie. La fața locului au intervenit patru echipaje de salvatori și pompieri, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:55. Angajații IGSU au stabilit
Un incendiu a izbucnit în după-amiaza de 7 iunie în sectorul Ciocana al capitalei. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) Liliana Pușcașu, a fost cuprins de flăcări un depozit situat pe str. Vadul lui Vodă 100. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit cu vopsea de pe strada Calea Basarabiei, în dimineața zilei de astăzi, 21 aprilie. La fața locului au fost antrenați 60 de pompieri cu 15 unități de tehnică, conform numărului sporit de intervenție de gradul III. Mai mult de șase ore, pompierii
Un incendiu a izbucnit într-un depozit de pe strada Piața Cantemir din municipiul Chișinău. Potrivit pompierilor, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:35. La fața locului au fost îndreptate patru echipe de pompieri. Ajunși la destinație salvatorii au stabilit că ard bunuri învechite în interiorul încăperii cu
În mai multe depozite de stocare a materialelor explozibile din țară au fost identificate un șir de nereguli. Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în comun cu Agenția pentru Supraveghere Tehnică (AST) au efectuat mai multe controale inopinate. În urma verificărilor, la trei agenți economici au fost