deputat

Deputatul ucrainean Aleksey Goncharenko îndeamnă Republica Moldova să adere la Alianța Nord-Atlantică, să renunțe la neutralitate și să rezolve problema transnistreană. Declarațiile oficialului de la Kiev au fost făcute în cadrul reuniunii Consiliului Europei. „Nu trebuie să fie nici un dubiu: dacă Rusia ar fi capturat Odesa sau sudul Ucrainei,

Haz de necaz azi în Parlamentul Republicii Moldova, în timpul examinării proiectului de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a calității de deputat în Parlament a lui Ilan Șor. Liderul comuniștilor, deputatul BCS Vladimir Voronin, s-a întrebat, în timpul rundei întrebări și răspunsuri, cine îl va urma pe

Partidul „ȘOR” a venit cu o reacție urmare a deciziei Parlamentului de a-l priva de mandatul de deputat pe liderul formațiunii politice, Ilan Șor. Într-un comunicat emis, Partidul „ȘOR” califică decizia drept ilegală, or, potrivit formațiunii politice, ridicarea mandatului nu poate avea loc până la epuizarea de către liderul formațiunii

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat în dosarul „frauda bancară”, a rămas fără mandatul de deputat. Decizia Parlamentului Republicii Moldova vine urmare a condamnării politicianului la 15 ani de închisoare de către Curtea de Apel. Decizia a fost susținută de deputații majorității parlamentare, PAS. Împotrivă au votat parlamentarii din Blocul

Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, atunci Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar obține din nou majoritatea în legislativ. Datele se regăsesc într-un sondaj prezentat de WatchDog, pe 19 aprilie. Cetățenii au fost întrebați cu ce partid ar vota dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii

Bucureștiul susține că pentru România integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate de strategie națională și se arată convins că în curând vor începe procedurile de negociere a capitolelor de aderare pentru țara noastră. Declarații în acest sens au fost făcute de copreședintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre

Curtea Constituțională a validat mandatul unui deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este vorba despre Gheorghe Cojoc, candidat supleant pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. În cadrul ședinței Curții Constituționale din 23 martie a fost examinată propunerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a valida mandatul atribuit lui Gheorghe Cojoc.

În cadrul ședinței Parlamentului din 2 februarie a fost aprobată componența actualizată a Comisiei parlamentare Economie, Buget, Finanțe. În urma votului, deputatul Radu Marian a preluat conducerea Comisiei parlamentare. Totodată, vicepreședinte a Comisiei parlamentare Economie, Buget, Finanțe a fost numită Valentina Manic, iar secretar – Sergiu Lazarencu. La fel, deputatul

Vicepreședintele Senatului României Robert Cazanciuc a propus ca un parlamentar sau senator român să fie ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și viceversa. Ideea a fost lansată la întâlnirea, din 20 ianuarie, a Comisiilor juridice din Republica Moldova și România, care a avut loc în județul Argeș.

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței din 3 ianuarie, a luat act de vacanța a două mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuite Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. În acest context, CEC va propune Curții Constituționale de a valida mandatele de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ale

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x