PAS

“Pentru mine Rusia nu mai există”. Reacțiile deputaților PAS sancționați de Kremlin

Decizia Rusiei privind interdicția de intrare în cazul unor deputați și persoane publice din Republica Moldova a provocat nedumerire la Chișinău. NewsMaker a luat legătura cu o parte dintre cei vizați. Iată cum au comentat atitudinea Moscovei.

Grădinaru „Această sancțiune nu e în măsură să-mi schimbe viziunile”

Deputatul PAS Vasile Grădinaru a declarat că din punct de vedere juridic nu există niciun temei pentru ai interzice intrarea în Rusia, astfel încât decizia autorităților de la Moscova denotă doar faptul că acestea nu respectă independența și suveranitatea Moldovei.

„Sunt un cetățean care nu încalcă nici legislația Republicii Moldova, nici a altor state. Respectiv Federația Rusă nu are nici un temei juridic pentru a mă include în vreo listă de interdicții. Includerea mea în această listă denotă faptul că conducerea de la Kremlin refuză să respecte pluralitatea de opinii, independența și suveranitatea Republicii Moldova, și că încearcă prin toate mijloacele să oprească procesul firesc de aderare a Republicii Moldova la UE. Sunt pro-european convins și această sancțiune nu este în măsură să-mi schimbe opinia sau viziunile”, a declarat parlamentarul pentru NM.

„Lucrăm mai departe”

La rândul său, deputatul PAS Andrian Cheptonar, care a cerut anterior Ministerului de Externe să reducă numărul componenței misiunii ruse la Chișinău, nu a părut afectat de decizia Moscovei.

„Federația teroristă rusă tocmai m-a introdus pe lista de persoane indizerabile. Lucrăm mai departe”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

 

Radu Marian: „Am primit vestea cu satisfacție personală”

În același timp, Radu Marian, deputat din partea formațiunii de guvernare, a menționat că a primit cu satisfacție personală vestea includerii sale în lista persoanele indizerabile pe teritoriul rus. Oficialul a precizat că nu intenționează să viziteze Federația Rusă atâta timp cât aceasta este condusă de dictatorul Vladimir Putin.

„Am primit cu mare satisfacție personală această noutate – înseamnă că suntem de partea binelui. Este o dovadă cât se poate de clară a poziției noastre categorice împotriva invaziei brutale a lui Putin în Ucraina și a crimelor de război care le comite armata rusă în țara vecină. Această noutate este și mărturie a rezultatelor guvernării PAS în a stopa încercările Kremlinului de a aduce haos și violență în țara noastră prin intermediul grupărilor criminale. Nu am de gând să merg în Rusia atât timp cât aceasta e condusă de regimul Putin, sau de alt regim care susține războiul și care nu respectă independența, suveranitatea vecinilor săi”, a menționat acesta.

„Nimic mai mult nu ne pot riposta”

Totodată, deputatul PAS Vitalie Jacot a declarat că atâta timp cât Rusia va trata Moldova ca pe o zonă de influență, autoritățile naționale vor lua deciziile care se impun pentru a proteja interesele statului și moldovenilor.

„Republica Moldova a ales parcursul european. Și dacă cineva nu poate digera faptul, că relațiile de vasalitate au fost substituite cu relații de parteneriat, bazat pe stimă reciprocă și egalitate între parteneri – să-și asume. Republica Moldova face tot posibilul de a fi un partener de încredere, care își respectă angajamentele. Dar atâta timp cât vom fi tratați doar ca o zonă de influență, atâta timp cât vom fi atacați prin diverse metode hibride, atît timp cât nu bunăstarea populației este scopul Federației Ruse – Republica Moldova va întreprinde toate măsurile necesare pentru a-și apăra interesele ca stat suveran, pentru a apăra interesele poporului său”, a menționat oficialul pentru NM.

Parlamentarul a spus că reducerea personalului ambasadei Rusiei la Chișinău a fost o măsură imperativă la ziua de astăzi, dat fiind tangențele acestuia cu serviciile speciale rusești.

„Din punctul meu de vedere e penibilă reacția Federației Ruse, care a decis interdicția de intrare în țară a mea și a unor colegi de ai mei, în calitate de măsură de răspuns. Dacă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc eu personal pentru binele poporului meu – o percep cu plăcere. Noi, cei de la guvernare, facem sacrificii mult mai mari, care ne costă mult mai scump: timpul nepetrecut cu cei dragi alături, munca istovitoare, adesea puțin apreciată, responsabilități asumate care nu-ți dau un minut de respiro…”, a adăugat acesta.

În același timp, Vitalie Jacot a ironizat pe seama măsurii luate de Moscova și menționat că aceasta indică faptul că autoritățile ruse nu pot riposta cu nimic mai mult Republicii Moldova.

„Pentru mine măsura aplicată de către Ministerul de Externe a Federației Ruse e ca o mușcătura de țântar, pe care nici nu o observ. Nu aș vrea să fiu sarcastic, spunând că tare vroiam să-mi petrec concediul în Rusia, dar această măsură, întreprinsă de Federația Rusă, pe de-a dreptul mă amuză. Undeva văd chiar și o umilință a funcționarilor ruși, care nimic mai mult nu ne pot riposta. Înseamnă că RM e pe calea cea dreaptă și o vom urma cu și mai multă râvnă”, a spus deputatul.

„Pentru mine Rusia nu mai există”

Deputatul PAS Gheorghe Cojoc a declarat că pentru el Rusia nu mai există, din cauza suprimării valorilor și agresiunii militare împotriva Ucrainei.

„Nu am ce căuta acolo. Pentru mine Rusia nu mai există. Toate valorile sunt suprimate și șterse de cruce, de rachete și de înșelăciune, de acapararea teritoriilor și de exterminarea oamenilor nevinovați…”, a declarat parlamentarul pentru NM.

PAS: „Nici nu avem de gând să vizităm un stat agresor”

NM a solicitat o reacție și din partea purtătoarei de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate Adriana Vlas. Reprezentanta formațiunii a declarat că responsabilitatea pentru deteriorarea relației dintre Moldova și Rusia o poartă regimul de Kremlin, prin declanșarea războiului din Ucraina și tentativelor de destabilizare a țării noastre.

„Poziția noastră a fost și rămâne una fermă. Condamnăm războiul Rusiei în Ucraina și nici nu avem de gând să vizităm un stat agresor. Unicul responsabil de degradarea relațiilor moldo-ruse este Kremlinul, care a adus războiul în regiune și continuă să încerce destabilizarea situației în Republica Moldova”, a menționat Adriana Vlas.

„Suntem pe drumul cel bun”

Directorul Asociației Presei Independente Petru Macovei a dat de înțeles că decizia Moscovei este o dovadă a faptului că API, care luptă cu propaganda rusă, este pe calea cea dreaptă.

„Nu aș spune că este o listă onorabilă, dar și pe mine mă onorează, deoarece dovedește că activitățile noastre împotriva propagandei rusești, dezinformarea pe care o demontăm – sunt corecte. Subliniază faptul că suntem pe drumul cel bun”, a menționat Petru Macovei.

***

Precizăm că Federația Rusă a interzis intrarea pe teritoriul său pentru 20 de cetățeni moldoveni. Autoritățile de la Moscova au declarat că decizia este o măsură răspuns, după ce autoritățile moldovenești au redus personalului ambasadei ruse la Chișinău pentru acțiuni de spionaj. Este vorba de 18 deputați PAS, vicedirectorul Poliției de Frontieră Oleg Bucătaru și directorul Asociației Presei Independente Petru Macovei.

Deputații vizați:

  1. Mihai Popșoi
  2. Radu Marian
  3. Veronica Roșca
  4. Andrian Cheptonar
  5. Ion Șpac
  6. Eugenia Cojocari
  7. Ersilia Qatrawi
  8. Mihail Druță
  9. Maria Pancu
  10. Artemie Catanoi
  11. Igor Chiriac
  12. Ion Groza
  13. Vasile Grădinaru
  14. Sergiu Lazarencu
  15. Vitalie Jacot
  16. Ion Babici
  17. Doina Gherman
  18. Gheorghe Cojoc

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: