dezacord

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova va organiza pichete la sediul Parlamentului în data de 13 și 19 decembrie. Acțiunile vor avea loc în contextul dezacordului față de majorările de salariu anunțate, pe care le consideră insuficiente. Federația Sindicală a Educației și Științei a decis să organizeze,

Mitropolitul Vladimir i-a revendicat dreptul de a oficia slujbe preotului Alexei Sîrbu din Puhoi, deoarece acesta a părăsit clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), care se subordonează Bisericii Ortodoxe din Rusia (BOR). NM a aflat că decizia mitropolitului s-a datorat faptului că parohul Alexei Sîrbu s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei din

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul socialist Vasile Bolea dă citire Declarației privind dezacordul față de dizolvarea parlamentului.  

Deputații din Partidul Socialiștilor (PSRM) au propus introducerea pe ordinea de zi a ședinței parlamentului din 26 martie o declarație „Cu privire la dezacordul dizolvării parlamentului”. Documentul a fost aprobat cu votul a 54 de deputați. Opoziția parlamentară a criticat dur inițiativa. Președinta parlamentului a propus introducerea pe ordinea de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x