Dorin Recean

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în luna iulie curent sau în septembrie. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean. La emisiunea Secretele Puterii de la Jurnal TV, Dorin Recean a spus că a convenit cu Laura Codruța

Extinderea Uniunii Europene în Europa de Est și Balcanii de Vest este o investiție în pace, în contextul invaziei ruse din Ucraina, iar Republica Moldova este pregătită să contribuie la aceasta. Moldova împărtășește valorile europene deja implementând reforme în diverse domenii, inclusiv în cel al justiției pentru a contracara corupția.

Prima Conferință Interguvernamentală Moldova-UE, care a marcat startul negocierilor de aderare la UE, a luat sfârșit. În timpul evenimentului, conducătorul delegației Republicii Moldova, premierul Dorin Recean, a prezentat Poziția de negociere din partea țării noastre. Documentul prevede, printre alte, că țara noastră își propune să adere la UE până în

La scurt timp înainte de începerea primei Conferințe Interguvernamentale Moldova-UE din 25 iunie, premierul Dorin Recean, care conduce delegația țării noastră, a făcut primele declarații de presă. Prim-ministrul a spus că autoritățile lucrează pentru a se asigura că Republica Moldova va deveni o țară prosperă, dar și un membru contributiv

Statele Unite au anunțat sancțiuni împotriva bașcanului Găgăuziei Evghenia Guțul. Sancțiunile au fost aplicate „pentru complicitate activă cu oligarhul condamnat fugar, Ilan Șor, și partidul său „Șor”, precum și pentru înlesnirea acțiunilor lor de interferență politică ilegală, susținute de Kremlin”. Măsura prevede „blocarea tuturor proprietăților din Statele Unite sau aflate

Prim-ministrul Dorin Recean a participat, pe 11 iunie, la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei de la Berlin. Aceasta a fost prezidată de președintele ucrainean Vladimir Zelenski și cancelarul german Olaf Scholz. Șefi de state și guverne, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai mediului de afaceri care au participat la conferința

„În sfârșit avem rezultate de identificare și de pedeapsă a acestor corupți”. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, în contextul schemei de corupție prin care funcționari publici din Moldova și alte țări ar fi primit mită pentru ca informația cu privire la anumiți infractori să fie radiată și

Premierul Dorin Recean a invitat companiile japoneze să investească în Republica Moldova. „Suntem o țară sigură pentru dezvoltarea unor afaceri prospere”, a spus Recean în timpul unei discuții cu viceministrul pentru Afaceri Internaționale în cadrul Ministerului Finanțelor din Japonia Masato Kanda. Reprezentanții Guvernului de la Chișinău au comunicat despre o

O asociație europeană a judecătorilor și procurorilor, Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés (MEDEL), s-a referit la „atacurile asupra justiției din Republica Moldova”. Despre aceasta a comunicat pe 5 iunie Asociația Judecătorilor din Republica Moldova. Potrivit Asociației, MEDEL și-a exprimat „îngrijorarea serioasă cu privire la atacurile individuale asupra

Premierul Dorin Recean și secretarul de stat al SUA Antony Blinken au vizitat pe 29 mai stația electrică de la Brăila, unde vor fi instalate baterii de stocare a energiei electrice cu sprijinul financiar al Statelor Unite. Oficialul american a declarat că în războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x